Parchetul European preia ancheta în cazul Pfizergate. Silvia Dinică (USR): Poate e puțin cam târziu, însă e bine că s-a demarat această procedură (VIDEO)

Parchetul European preia ancheta în cazul Pfizergate. Silvia Dinică (USR): Poate e puțin cam târziu, însă e bine că s-a demarat această procedură (VIDEO)

Senatoarea USR, Silvia Dinică, a vorbit în emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre faptul că Parchetul European preia ancheta în cazul Pfizergate.

 

Procurorii europeni investighează modul cum a fost negociat contractul privind vaccinurile

 

Înalți procurori europeni investighează suspiciuni de infracțiuni penale în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, potrivit unui purtător de cuvânt al parchetului din Liège, citat de POLITICO.

 

„Poate puțin cam târziu, însă e bine că s-a demarat această procedură”

 

Silvia Dinică spune că deși e puțin cam târziu, totuși, e bine că s-a demarat această procedură.

“E foarte bine că s-a demarat această procedură. Toți aveam întrebări legate de ce s-a întâmplat acolo, la nivelul Uniunii Europene, și cumva lucrurile au avut drept efect deciziile de la nivel național, în timp ce contractul era chiar la nivel de Uniune Europeană. Și, poate puțin cam târziu, însă e bine că s-a demarat această procedură”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *