Permisul auto ar putea fi obţinut de la 17 ani în România. Care este condiția pe care tinerii ar trebui să o îndeplinească

Permisul auto ar putea fi obţinut de la 17 ani în România. Care este condiția pe care tinerii ar trebui să o îndeplinească

În ţara cu cele mai multe accidente rutiere din Europa, deputaţii propun ca permisul de conducere să fie obţinut de la 17 ani. Sigura condiţie este ca atunci când se urcă la volan, să fie însoţiti.

Permisul auto ar putea fi obţinut de la 17 ani în România

Specialiştii cred că experienţa le-ar prinde bine tinerilor, dacă adulţii care stau în dreapta lor sunt bine pregătiţi. În caz contrar, am putea asista la şi mai multe tragedii pe şosele.

În prezent, adolescenţii care au împlinit 16 ani pot obtine permisul de conducere pentru categoria B1, adică pot conduce doar autoturisme care nu dezvoltă mai mult de 20 de cai putere. Noua lege nu mai ţine cont de forţa maşinii, însă are alte conditii pentru minori.

Până la împlinirea vârstei de 18 ani, tinerii şoferi nu vor putea să iasă cu maşinile în trafic dacă nu sunt însoţiţi de un adult cu o experienţă la volan de cel puţin 10 ani. Totodată, în cazul în care şoferul încalcă regulile de circulație, adultul va răspunde în mod egal cu acesta.

În anul 2022, în ţara noastră au fost înregistrate peste 28.000 de accidente rutiere

Chiar dacă se vor afla pe scaunul din dreapta, însotitorii vor putea fi testaţi inclusiv pentru alcool şi droguri.
Proiectul prevede răspunderea solidară. Şi avem acum instructori auto care sunt solidari, examinatorul. Amenda nu va veni că ai încălcat o regulă de circulaţie în sine, va fi stabilită după gravitatea faptei, de către agentul constatator, anunță Observator.

O astfel de legislaţie există deja în unele state membre UE, cum ar fi Germania sau Austria, iar statisticile arată că a avut un impact pozitiv asupra sigurantei rutiere.

În anul 2022, în ţara noastră au fost înregistrate peste 28.000 de accidente rutiere. Din totalul şoferilor implicaţi, 7000 aveau sub 20 de ani, iar 136dintre ei si au pierdut viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *