Peste 3.400 de persoane au suferit accidente de muncă în România, în primele nouă luni din 2023

Peste 3.400 de persoane au suferit accidente de muncă în România, în primele nouă luni din 2023

3.404 persoane au suferit accidente de muncă în primele 9 luni ale anului 2023, cu 6,7% mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente de muncă în primele 9 luni din 2023 sunt comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor – 322 accidentaţi, reprezentând 9,5% din totalul accidentaţilor din economia naţională și transporturile terestre sau prin conducte – 170 accidentaţi (5% din total).

De asemenea, s-au mai înregistrat accidente de muncă în construcţii de clădiri – 168 accidentaţi (4,9% din total), în activităţile referitoare la sănătatea umană – 144 accidentaţi (4,2% din total) sau la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – 133 accidentaţi (3,9% din total).

Dintre cele 3.404 de persoane accidentate în timpul serviciului, 43 dintre şi-au pierdut viaţa, cu 62,6% maipuţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2022, când au fost 115 persoane accidentate mortal.Cele mai multe accidente mortale au avut loc în construcții, 9 accidentaţi mortal (20,9% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională), în transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 5 accidentaţi mortal (11,6% din total) și în silvicultură şi exploatare forestieră – 4 accidentaţi mortal (9,3% din total).

De asemenea, s-au mai înregistrat accidente mortale în agricultură, vânătoare şi servicii anexe – 3 accidentaţi mortal (7% din total) sau în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 3 accidentaţi mortal (7% din total), relatează Agerpres.Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în municipiul Bucureşti (762 accidentaţi reprezentând 22,4% din totalul accidentaţilor pe ţară), şi în judeţele Braşov (197 accidentaţi reprezentând 5,8% din total), Timiş (177 accidentaţi reprezentând 5,2% din total), Constanţa (135 accidentaţi reprezentând 4% din total) şi Maramureş (124 accidentaţi, reprezentând 3,6 % din total).În ceea ce priveşte accidentele de muncă mortale, numărul cel mai mare de persoane care şi-au pierdut viaţa s-a înregistrat în judeţele Gorj (4 accidentaţi mortal, reprezentând 9,3% din totalul persoanelor accidentate mortal pe ţară), Bacău (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total), Braşov (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total), Constanţa (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total) și Tulcea (3 accidentaţi mortal, reprezentând 6,9% din total).

Persoanele cu vârsta între 50-60 de ani, cele mai expuse accidentelor de muncă

Potrivit MMSS, din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 30,9%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani, care au ponderea de 24,9% din totalul persoanelor accidentate pe primele 9 luni ale anului 2023.De asemenea, persoanele din grupele de vârstă 50-60 de ani şi 40-50 de ani au procentul cel mai mare, de 37,2%, respectiv, de 28% din totalul accidentaţilor mortal.Din analiza accidentelor de muncă pe primele 9 luni ale anului 2023, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaţilor, rezultă faptul că 71,5%, adică 2.434 lucrători din totalul de 3.404 accidentaţi, sunt persoane cu vechime de până la 5 ani (din care 1.451 accidentaţi, adică 42,6%, au vechimea la locul de muncă sub un an, iar cei 608 accidentaţi cu vechimea la locul de muncă între 1 şi 3 ani reprezintă 17,9% din total).FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *