Peste 80 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Jumătate au ajuns la spital

Peste 80 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Jumătate au ajuns la spital

Peste 80 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de salvamontişti, iar aproape jumătate dintre acestea au fost transportate la spital, anunţă joi, 25 ianuarie, Salvamont România.

În ultima zi, salvamontiștii au primit 83 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora.

Cele mai multe apeluri – 14 – au fost primite de Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Sinaia, cu 10 solicitări.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 83 de persoane. Dintre acestea, 42 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. A fost şi o persoană care a fost predată elicopterului SMURD pentru transport aerian la spital”, a transmis Salvamont România, pe pagina de Facebook.

De asemenea, s-au primit şi 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *