Citiți acest răspuns de pantofar (ospătar) obraznic! El a fost preluat de site-uri ca o declarație politică, fără ca bucureștenii să i-o întoarcă pe măsură.
„Ospătarul Piedone! Așa mă alintă, batjocoritor, reziștii primarului general USR.Da, dom-ne! Am fost picol, ospătar, bucătar, spălător de vase! Este rușinos să muncești în restaurante, cafenele, cîrciumi, baruri” Vă imaginați cu ce scîrbă îi tratează reziștii ăștia anti-țară pe ospătarii din restaurante, baruri, cârciumi, cafenele? Vă imaginați că o poală de neica-nimeni cataloghează mizerabil o breaslă onorabilă a lumii?”(Piedone-gînditor politic pe Facebook).
Mulți au luat-o de bună. Mai că s-au găsit unii care să zică, uite ce băiat deștept este Piedone ăsta! Le-o trage la toți! Ce om sincer, ce patriot, ce hahaleră simpatică! Şi, nu în cele din urmă, ce rușine pentru un oraș cu pretenții europene!
Nimeni n-a apucat să-i trîntească un „Ne sutor ultra crepidam”. N-ar fi avut nici un efect. Apa nu prinde pe nicio gîscă, fie ea slabă, fie grasă. Crede că tot ce iese din dovleacul ei lucios sunt ouă de aur, iar măcănitul meîntrerupt, pe orice subiect, anunță un destin eroic.
Piedone nu realizează nici ridicolul propoziției „Am fost picol, ospătar, bucătar, spălător de vase!” Se fudulește de parcă vasele spălate ar fi tratate filosofice și vorbește despre cratițe de parcă ar fi fost premii sau diplome care îi dau dreptul să judece parlamentari, ingineri, profesori și academicieni.
Piedone confundă onorabilitatea muncii de ospătar cu tupeul de a da lecții celor care au mers la școli înalte și au învățat carte. Spălînd vase, el crede că și-a antrenat neuronii și a devenit egalul profesorului Voiculescu sau Dîncu și poate scrie ca Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu luați împreună.
Vorbește cu toți bacalaureații numai de pe acoperișul universității prin care n-a călcat. Caracter fragil, nu slugă, dîndu-se pornit de la talpa țării, Piedone și-a lustruit biografia și se face că nu-și mai aduce aminte de turbanul său de plăcintar umil pe care și-l punea pe scăfîrlie cînd intra cu tava încărcată cu plăcinte în pauzele ședințelor de la PSD București.
Cariera de plăcintar a lui Piedone a început undeva la coada calului, peste drum de Universitate, unde se apleca pînă la preș, cînd trecea Dan Ion Popescu.
Piedone vrea să pară din stirpea oamenilor simpli, deși el s-a ridicat pe barba politicienilor cu o slugărnicie dizgrațioasă.
Şi mai apoi tot el, tot pe barba politicii, a progresat de la tava cu merdenele la controlul buticarilor, piețarilor și chivuțelor, unde își etala burdihanul și grosolănia, aplicînd legea piețelor cu piciorul, cu grohăieli și cu amenințări.
Țopul băga spaima în tarabagii și s-a lansat la o emisiune de televiziune a Mihaelei Rădulescu (fostă diva de mahala scoborîtă și ea de prin Onești!) cu descoperirea chipului lui Cristos într-o tigaie veche. Așa s-a umflat și i-a fript pe mulți umflatul de Popescu-Piedone, ajuns spaima piețelor pentru toți naivii și necitiții.
Tupeul lui Piedone face gol în preajmă. Nimeni nu s-a încumetat să-i zică, mai pe românește, mă, prostane, nu te băga unde nu te pricepi! „Ne sutor ultra crepidam”.
Tronul cu bazin de tras apa îți ajunge!
Perplexitatea cu care o mare parte din bucureșteni se uită în gura lui Piedone și-l tot votează spune multe.
Susținerea pentru un plăcintar și ospătar de nivelul lui Popescu Piedone, ajuns președinte de partid, primar de sector și acum gata să se cațere în fruntea Bucureștilor, mi se pare unul dintre cele mai puternice semne de decădere în Capitală – o operă publică de o rară inconștiență.
The post Plăcintarul Piedone appeared first on Cotidianul RO.
