Post public de radio din Germania, Köln, despre protestul celor 90 de jurnaliști români: „Am contactat grupul de presă Ringier și nu ne-a răspuns. Când vine vorba de libertatea presei în România e loc mult loc de îmbunătățire”

Post public de radio din Germania, Köln, despre protestul celor 90 de jurnaliști români: „Am contactat grupul de presă Ringier și nu ne-a răspuns. Când vine vorba de libertatea presei în România e loc mult loc de îmbunătățire”

Scrisoarea de protest semnată marți de peste 90 de angajați ai celor două publicații românești Gazeta Sporturilor și Libertatea a fost preluată și de Deutschlandfunk, un program de informare publică cu sediul la Köln, în revista sa de media @mediasres. 

Radio Deutschlandfunk a spus că a contactat Ringier și nu a primit niciun răspuns. 

Reporterul radioului Deutschlandfunk, Thomas Wagner, aflat în prezent în România, a descris îngrijorările jurnaliştilor români cu privire la amestecul grupului de editură elveţian Ringier în conţinutul Gazetei Sporturilor şi Libertatea, publicații care îi aparţin. 

Reporterul Deutschlandfunk a vorbit despre problema actuală: reportajele critice asupra „jocurilor de noroc” românești, pe care Ringier a vrut să le prevină prin solicitarea articolelor în avans, lucru pe care jurnaliștii l-au refuzat.

În emisiunea Deutschlandfunk, ascultătorii au mai aflat că problema influenței holdingului editorial elvețian asupra libertății interne a presei a angajaților români durează de peste un an. Au existat încercări repetate de a face acest lucru, de exemplu prin solicitarea ca articolele să fie prezentate conducerii editurii înainte de publicare.

Reporterul Deutschlandfunk Thomas Wagner a citat din scrisoarea angajaților români către Ringier, unde se specifică că aceasta „a fost o încălcare a legii române a presei și chiar a regulilor interne ale grupului de edituri Ringier”.

Jurnalistul a fost întrebat de moderatorul emisiunii și care este starea generală a libertății presei în România.  Wagner a comentat: „Sunt multe canale private de televiziune în spatele cărora se află grupuri de interese precum partidele politice sau companii private. Nu poate fi vorba de o adevărată libertate a presei. Situația este similară și în mass-media online și tipărită”.

Situația de la GSP și Libertatea, publicații „consacrate în jurnalismul de interes public”, cum au spus mai multe ONG-uri, e cu atât mai importantă cu cât, potrivit lui Wagner, care urmărește și ascultă des programele de radiodifuziune publică din România, media publică din România nu e axată pe o critică a Puterii. Pe canalele publice, crede el, „relatarea este obiectivă, dar nu deosebit de critică. Există o mare diferență față de radiodifuziunea publică din Germania, finanțată prin taxe. În România, pe de altă parte, radiodifuzorii publici depind direct de bugetul de stat”.

Reporterul de la postul public german a precizat că a contactat, atât telefonic, cât și prin e-mail compania Ringier și nu a primit niciun răspuns. 

În ciuda întrebărilor telefonice și scrise prin e-mail, grupul de presă Ringier nu a oferit niciun comentariu către Deutschlandfunk.

Când vine vorba de libertatea presei, în România este încă „mult loc de îmbunătățire”, a declarat prezentatoarea Deutschlandfunk Brigitte Baetz, încheind conversația în direct.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *