Marcel Mustafa, 22 de ani, a luat examenul de bacalaureat în această vară cu media 9,01 și este proaspăt student la Inginerie și Managementul Afacerilor Agricole în București. În spatele acestei reușite sunt 13 ani în care tânărul din Brăila a muncit cu ziua la câmp. De la 7 ani până la finalul gimnaziului, a fost chelner pe litoral vara și instalator la o firmă, în timpul liceului, fiindcă familia nu-și permitea să-l întrețină la școală.
Brăileanul Marcel Mustafa a înfruntat toate statisticile care condamnă sute de mii de copii la sărăcie:
Doar jumătate dintre elevii de la profilul tehnologic au luat notă de trecere la bacalaureat și doar 28% din rural. El a luat 9,01 fără o oră de meditații;
Un sfert dintre elevii din rural vor mai degrabă să lucreze decât să meargă la liceu, potrivit unui studiu World Vision. El le-a făcut pe ambele, în paralel;
85% dintre copiii cu părinți fără educație sunt în risc de sărăcie în comparație cu doar 5% dintre cei care au părinți cu studii și care sunt într-o situație precară, potrivit Eurostat. Nivelul de educație și economic al părinților îl influențează pe cel al copiilor. Marcel este singurul din familia sa de opt membri care a ajuns la facultate și aceasta este povestea sa:
Cu un rucsac negru în spate și un zâmbet mare pe față, Marcel se apropie de statuia lui Charles de Gaulle de la intrarea în Parcul Herăstrău. Este deja de trei ani în București, un oraș pe care îl iubește mai ales pentru oportunitățile pe care i le oferă unui tânăr ambițios ca el.
„Când întâmpin anumite dificultăți, eu am deja în minte vectorii: de unde am plecat, unde sunt și unde vreau să ajung”, spune tânărul. Este fan literatură motivațională, așa că are un discurs plin de determinare. Orice bani în plus pe care i-a avut i-a investit în cursuri de dezvoltare personală. Restul au mers la cheltuielile cu școala sa și cu întreținerea. Bani munciți încă de când avea 7 ani și mergea la câmp, împreună cu frații și surorile sale.
„De unde am plecat”
Marcel este din satul Zăvoaia, la 60 de kilometri de Brăila. Părinții lui n-au fost niciodată la școală și nici ceilalți frați ai săi, două fete și trei băieți. Oricum, și el a ajuns să facă școală printr-un noroc.
„Când aveam vreo 7 ani, învățătoarele din sat veneau din poartă în poartă la oameni și îndrumau părinții să-și înscrie copiii la școală. Eu eram foarte încântat de idee, i-am zis mamei și tatei că aș vrea și eu la școală, deși niciunul dintre ei nu au nicio clasă. M-am înscris în clasa I, m-am dus două luni, după care nu m-am mai dus din motive financiare, nu stăteam foarte bine cu banii, ai mei nu au niciun loc de muncă, n-au nici acum, pur și simplu lucrau în sat zilieri”, povestește tânărul.
Primul meu ghiozdan a fost o sacoșă de rafie cu care am mers ceva timp până când părinții și-au permis să-mi ia un ghiozdan, făcându-mă cel mai fericit copil din lume.
Marcel Mustafa:
Pentru că a acumulat multe absențe în clasa I, a fost lăsat repetent. Totuși, s-a dus în toamna anului următor la școală. „Și m-am așezat la rândul de clasa a II-a, dar când am intrat în clasă nu-mi aud numele, ciudat! Apoi îmi zice învățătorul de la clasă că am rămas repetent și trebuie să mă duc din nou în clasa I. Dar nu a fost nimic întâmplător, pentru că am dat de o doamnă învățătoare care mi-a fost a doua mamă, care m-a ajutat foarte mult, atât cu rechizite, cât și cu consiliere psihologică, ea mi-a fost mentor în acei patru ani de școală primară”, mai spune Marcel.
Marcel Mustafa a luat examenul de bacalaureat în această vară cu media 9,01
Săndica-Ionica Dan a fost învățătoarea care l-a încurajat mereu și care an de an i-a cumpărat băiatului rechizite și alte lucruri pentru școală. „Dumneaei a văzut în mine ceea ce eu nu puteam să văd atunci, că am potențial, îmi știa situația și chiar mă încuraja să vin la școală, am luat în fiecare an premiul întâi, mă ducea la concursuri și dumneaei a prins drag de mine”.
A luat premiul întâi în toți anii de școală primară, chiar dacă a continuat în tot acest timp și să muncească.
„La 7 ani eu deja lucram în câmp. Lucram la porumb, la grâu, la vie, nu conta, ce era de muncă. Eu primeam atunci 50 de lei pentru ziua de muncă, lucram ca un om mare. Noi nu avem pământ, mergeam la vecini și lucram pământul lor, dacă nu lucram bine, nici nu ne mai chema a doua oară. Munceam mai ales pe timpul verii, când aveam vacanță, dar și în timpul școlii, în weekenduri, uneori și după-amiază, după ce terminam școala. Aveam nevoie să-mi fac bani și de pachet”.
„Gata, ai terminat opt clase, îți ajunge”
A continuat să aibă rezultate bune și în gimnaziu și profesorii l-au încurajat, chiar dacă uneori mai făcea absențe fiindcă se ducea să muncească. „Mai aveam nevoie de bani pentru culegeri și alte lucruri, ce-mi mai recomandau profesorii. Mă mai ajutau părinții când aveau, dar fiind o familie numeroasă, era cam greu, orice bănuț conta”, își mai amintește băiatul.
A absolvit cele opt clase, iar părinții sperau că se va opri aici. „În clasa a VIII-a am terminat și părinții spuneau că gata, ai terminat opt clase, îți ajunge. În gândul meu: ce să fac acum, să mă duc iarăși cu munca prin sat? Oricum, nu eram văzut cu ochi foarte buni acasă, în ideea că nimeni nu avea nicio legătură cu școala. La sfârșitul anului, când era premierea și eu eram primul pe clasă, luam premiul întâi și învățam foarte bine, primeam aprecieri din partea celorlalți părinți, dar de la ai mei, nu. Nici nu știau dacă era bine sau nu ce fac eu acolo”.
A susținut Evaluarea Națională, unde a luat peste 8, o medie care îi permitea să intre la un liceu teoretic bun din Brăila. A ales o cale prin care să poată să se întrețină. „Am optat pentru o școală profesională, pentru că-mi oferea bursa profesională de 200 de lei. Fix în anul în care am intrat în clasa a IX-a a început învățământul dual, eu am fost prima promoție, și mai primeam niște bani de la agentul economic. Am văzut-o iar ca pe un semn că trebuie să continui și că pot, că Dumnezeu mă susține”, spune băiatul.
Avea, așadar, 400 de lei pe lună și o chirie care se ridica la 250 de lei, la care se adăugau cheltuielile cu întreținerea. Așa că a continuat să lucreze pe timpul profesionalei și în vacanțe. „M-am mutat în vara lui 2017 și deja am prins o lună în care am fost la lucru pentru a-mi face bani de chirie în avans. Am fost la un siloz la 10 kilometri de Brăila, se făcea naveta și lucram 12 cu 24. Apoi, în fiecare vară, m-am dus la mare și am lucrat ca ospătar și cu banii strânși îmi plăteam chiria în avans, îmi luam haine, rechizite și ce-mi mai trebuia pentru școală. În timpul școlii, când mai prindeam evenimente, mă duceam la evenimente să muncesc”.
Și-a asumat de la început că îi va fi greu, avea și zile când rămânea fără niciun ban, dar mereu venea bursa sau plata pentru ce mai lucra. Așa a terminat cei trei ani de profesională în specializarea prelucrător prin așchiere, după care și-a luat calificarea de tehnician, în 2020. Mult mai mult decât oricine din familia lui. Dar știa că nu se poate opri aici.
„Unde sunt”
„Îmi ziceam că pot bacalaureat sau facultate. Deja din clasa a X-a aveam un dream chart (o schemă scrisă de îndeplinire a dorințelor, idealurilor, n.r.) și de fiecare dată când întâmpinam anumite dificultăți sau îmi pierdeam motivația, îl deschideam, mă încărcam cu energie și priveam spre viitor. Mie mi-e ușor să-mi iau motivația necesară, simt că orice mi se întâmplă e în favoarea mea, indiferent dacă e ceva bun sau nu. Încerc să iau partea bună și din ce e rău”, explică Marcel Mustafa.
Pe dream chart avea două obiective imediate: examenul de bacalaureat și facultatea.
Și-a găsit un loc de muncă de instalator la o firmă din București, cu ajutorul unui prieten, și s-a înscris la seral, la Colegiul Tehnologic Panait Istrati din Brăila. Făcea naveta de câte ori putea, cu susținerea șefului său, care îi permitea să-și ia concediu sau să recupereze orele în weekend. Uneori se conecta cu profesorii lui online.
Intra la ore direct în salopeta cu care venea de la muncă
„După muncă, nici nu apucam să mă schimb, intram cu profesorii la ore așa, în salopetă, lucram, învățam singur, îmi făceam temele. Dimineață la muncă și după-amiază la școală”.
După alți doi ani, Marcel s-a înscris la bacalaureat. Pentru a se pregăti mai temeinic, în ultimele două luni înainte de examen, și-a dat demisia și s-a dedicat învățării. „Mie mi s-a părut Bac-ul ușor, pentru că am învățat, m-am descurcat foarte bine. Învățând singur e mai greu, dar cu tehnologia, când nu înțelegeam ceva, apelam la YouTube, mai mult la matematică. Chiar m-am descurcat foarte bine, eu care n-am făcut nicio oră de meditație, am lucrat singur, nu m-a corectat nimeni…”.
A luat la română 9,10, la matematică 8,75 și la biologie 9,20, iar media i-a ieșit 9,01. S-a înscris deja la Facultatea de Inginerie și Managementul Afacerilor Agricole de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București.
Pentru că muncea și nu avea timp să se schimbe, Marcel intra la ore în salopetă
„Unde vreau să ajung”
„Pentru mine, studiul e pe primul loc și apoi jobul pe locul doi. Sunt autodisciplinat, știu să mă abțin de la anumite chestii, perseverență, răbdare și am zis că orice întâmpin în cale e în favoarea mea, până la urmă”, își face portretul tânărul ca în fața unui angajator.
De altfel, își caută un loc de muncă cu program flexibil ca să poată să se dedice învățării. Se simte însă, cu fiecare pas, mai aproape de obiectivul său de pe dream chart: absolvirea facultății.
Cum să înveți pentru Bac și să rămâi concentrat pe obiective
Marcel ar dori să-i încurajeze pe toți elevii de la profilurile tehnice care se simt adesea descurajați de imaginea proastă a acestui tip de învățământ și nu mai susțin examenul de bacalaureat. Anul acesta, doar jumătate dintre elevii de la Tehnologic au luat medie de trecere.
„Este foarte important să se concentreze de la început pe materiile de bacalaureat și să nu lase pregătirea pe ultima sută de metri. Când m-am înscris la cursurile serale ale liceului, am avut o oarecare nesiguranță, gândindu-mă că-mi va fi greu să și muncesc, să și învăț”, spune tânărul.
Crede că secretul stă în managementul timpului: „Am fost nevoit să mă autodisciplinez prin organizarea foarte strictă a timpului, devenind cu timpul autodidact și renunțând la anumite modalități de petrecere a timpului liber. Mi-am făcut un plan de învățare pe zile, am participat la webinarii gratuite (inclusiv în weekend) și mi-am afișat pe perete obiectivele personale, toate acestea ajutându-mă să-mi păstrez motivația”.
Un vis pe care însă familia sa nu îl înțelege. „Alor mei le-am spus că o să mă înscriu la facultate, dar pentru ei nu reprezintă mai nimic, e mai dificil să înțelegi un anumit lucru dacă nu ai trecut prin asta, să înțelegi ce reprezintă”.
„Să devin cea mai bună versiune a mea”
Și părinții, și frații săi lucrează în continuare cu ziua în sat, subliniind statisticile care spun că lipsa educației înseamnă o condamnare la sărăcie. Cercetători în economie laureați Nobel au calculat că fiecare an de școală adaugă 9% în plus la venituri la maturitate, potrivit publicației Școala 9.
Mai mult decât o situație economică bună, Marcel Mustafa își dorește să-i sprijine pe alți tineri ca el.
„Visul meu este, în primul rând, să mă realizez, să devin cea mai bună versiune a mea, să nu uit de unde am plecat, să ajut la rândul meu persoane care au nevoie și să văd în ei ce alți profesori au văzut și văd în mine. Pe viitor vreau să-i ajut și eu pe alții, că așa te hrănești de fapt. Nu cu lucruri materiale”.
