Protest extrem în fața Primăriei din Iași. Un bărbat s-a urcat pe o clădire din zonă şi ameninţă că se aruncă în gol! – Care este motivul

Protest extrem în fața Primăriei din Iași. Un bărbat s-a urcat pe o clădire din zonă şi ameninţă că se aruncă în gol! – Care este motivul

Una dintre persoanele care urmează să fie evacuate în urma unor sentinţe judecătoreşti dintr-un cămin social s-a urcat pe o clădire din zona Primăriei, acolo sosind poliţişti şi jandarmi, dar şi un negociator. În faţa Primăriei se află mai multe persoane care susţin că participă la protest în semn de susţinere faţă de familia bărbatului respectiv, relatează News.ro. Protestatarul urcat pe clădire a solicitat ca primarul Mihai Chirica să vină să negocieze, altfel se va arunca în gol. Potrivit Primăriei ieşene, bărbatul care protestează ”urmează să fie evacuat din Căminul Decebal prin hotărâre judecătorească, în urma unei sentinţe de condamnare şi încarcerare la trei ani şi trei luni închisoare pentru lovire şi alte violenţe (a obligat pe cineva să bea urină, în camera de cămin)”.  ”Are datorii la bugetul local în cuantum de circa 16.500 de lei, majoritatea pentru contravenţii la Legea 61 / 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. O altă persoană care urmează să fie evacuată din Căminul Decebal, G. C., are o hotărâre judecătorească în acest sens în urma acumulării de datorii la bugetul local de 20.000 lei din amenzi contravenţionale pentru nenumărate scandaluri făcute în cămin”, afirmă reprezentanţii Primăriei. De asemenea, şefii primăriei ieşene susţin că printre protestatari ”se remarcă şi doi instigatori cunoscuţi, E. V., recomandată ca artist plastic şi militant pentru un partid politic, şi G. P., fost beneficiar de servicii sociale, care a pierdut definitiv mai multe procese pentru acordarea cu prioritate a unei locuinţe sociale, şi care a acumulat deja datorii la bugetul local de 39.000 de lei”. Soţia bărbatului care s-a urcat pe clădirea de lângă Primărie a declarat că apartamentul din căminul în care locuiesc ”a fost preluat cu datorii şi că acestea tot cresc, în timp ce banii sunt tot mai puţini”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *