Rafila, despre demisia lui Andrei Baciu de la șefia CNAS: „Nu am avut niciun fel de discuție, am aflat de pe Facebook”

Rafila, despre demisia lui Andrei Baciu de la șefia CNAS: „Nu am avut niciun fel de discuție, am aflat de pe Facebook”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, 11 decembrie, că a aflat de demisia lui Andrei Baciu din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de pe Facebook şi aşteaptă să există „o demisie asumată şi comunicată în mod oficial”.

„Am aflat de pe Facebook. Eu mă aştept să existe o demisie asumată şi comunicată în mod oficial. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este condusă de un preşedinte, propunerea este făcută de ministrul Sănătăţii, iar numirea este făcută de către premier”, a spus Alexandru Rafila, într-o declarație de presă la Drobeta-Turnu Severin, citată de Agerpres.

Ministrul Sănătății a spus că nu știe dacă a ajuns demisia la cabinetul prim-ministrului.

„Eu nu am avut niciun fel de discuţie, nu am aflat decât de pe Facebook, întâmplător mi-au trimis colegii, că nu am timp aşa de mult să accesez această cale de comunicare. Cred că demisiile, mai ales când discutăm de responsabilităţi extrem de importante în statul român, cred că trebuie să existe discuţie prealabilă, cred că trebuie să fie asumată şi trebuie să ştim ce avem de făcut”, a adăugat Rafila.

Potrivit ministrului, marţi, 12 decembrie, va avea loc o şedinţă a Consiliului de administraţie a CNAS şi până atunci se va şti dacă va exista un interimat pentru această funcţie.

„Eu cred că va exista un interimat şi ulterior o decizie politică de numire a unui nou preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a mai afirmat Rafila.

Andrei Baciu a anunțat luni, pe pagina sa de Facebook, că și-a înaintat „demisia de onoare” din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public.

Baciu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, figurează în dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID, iar la jumătate de oră de la anunțul demisiei, a ajuns la sediul DNA pentru audieri.

În dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID sunt urmăriți penal de DNA foștii miniștri USR ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și fostul premier Florin Cîțu, informație cunoscută de mai bine de două săptămâni.

Voiculescu e acuzat de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Ioana Mihăilă a fost acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar Cîțu de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii îl acuză pe Andrei Baciu de aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, potrivit referatului DNA, în care se cerea ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, consultat de G4media.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *