Reacția lui Cove, după ce a aflat câți bani au câștigat colegii de la Prima TV: „Nu sunt acel bogat, precum e Huidu, cu milionul făcut”

Reacția lui Cove, după ce a aflat câți bani au câștigat colegii de la Prima TV: „Nu sunt acel bogat, precum e Huidu, cu milionul făcut”

Cove este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de televiziune din România, iar cariera sa durează deja de mai bine de două decenii. Prezentatorul de la Prima TV a făcut o comparație între el și colegul său, Șerban Huidu.

Într-un interviu sincer pentru cancan.ro, Cove a vorbit despre câștigurile sale din televiziune. Nu se plânge de salariul pe care îl are la Prima TV, însă precizează că nu este la fel de bogat precum Șerban Huidu, colegul său. Prezentatorul emisiunii „Cursa iubirii” mărturisește că face cu pasiune meseria sa și este mulțumit de venitul pe care îl are.

Șerban Huidu declara în urmă cu ceva timp că este foarte liniștit din punct de vedere financiar și că a reușit să facă un milion de euro. Cove spune că situația nu stă la fel de bine la el precum la colegul său de la Prima TV: „Domnule, nu s-a făcut, de ce să zic?! Mi-a lipsit latura pragmatică în viață”.

„Nu pot să mă plâng, să zic că nu am din ce trăi, dar nici nu sunt acel bogat, precum e domnul Huidu, cu milionul făcut”

Fostul coprezentator de la „Surprize, surprize!” susține că nu a fost niciodată interesat de zona afacerilor, iar televiziunea pentru el a reprezentat singura pasiune.

„Nu m-am băgat, eu am făcut din pasiune tot ce am făcut, motiv pentru care nu am considerat că am muncit vreodată. Nu pot să mă plâng, să zic că nu am din ce trăi, dar nici nu sunt acel bogat, precum e domnul Huidu, cu milionul făcut. Mă descurc, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mie mi-a plăcut să fiu în emisiuni de televiziune, să fac televiziune, mi-am dorit să fiu actor, să joc pe scenă, să fiu în spectacole. Sigur, îmi doresc să fac și film, poate voi face la un moment dat, mai mult decât am făcut, niște colaborări sporadice”.

Cove și Adela Popescu – Vorbește lumea

Cove, sfaturi importante pentru copiii lui

Cove și Florentina s-au căsătorit după trei ani de relație, în anul 2013. Au împreună doi copii și o căsnicie discretă. Băiatul cel mare al prezentatorului are 14 ani și este la vârsta la care își dorește să experimenteze cât mai multe lucruri noi. Prezentatorul de la Prima TV a vorbit și despre sfaturile pe care le dă copiilor lui.

„E foarte greu să dai sfaturi tinerei generații astăzi, pentru că la fel ca noi la vârsta lor, nu ascultam de nimeni și de nimic. Dacă venea un cetățean de 50 de ani să-mi fi spus mie când aveam 15 sau 18 sau 20 de ani «vezi că…», aș fi spus «hai, domnule, mă lași cu astea, că știu eu mai bine decât tine». Sunt convins că fiecare generație știe mai bine ce este important. Ce îmi doresc pentru fiul meu este să facă în viață ceea ce-i place, să facă cu pasiune. Și dacă din pasiune poate să facă o profesie, îi va prinde bine în viață. În rest, mi-e greu să-i dau alte sfaturi”.

„Nu ai cum să fii fericit în fiecare zi”

Pentru sursa mai sus-menționată, Cove a vorbit că este destul de dificil să înțeleagă noua generație. „Din păcate, tânăra generație are următoarea problemă – nu mai au la ce să aspire. Pentru că trăiesc niște vremuri în care au de toate, aparent, nu își mai doresc să acceadă către anumite funcții sau să obțină nu știu ce, pentru că primesc de pe acasă un pol și un Pall Mall, cum zicea Toma Caragiu. Mai există și chestia că trebuie să fii fericit în permanență. Și fericirea permanentă doar din chestii greșite o poți obține. Pentru că ea nu există, nu ai cum să fii fericit în fiecare zi. Iar dacă ești fericit în fiecare zi, nu vei mai ști ce e fericirea, pentru că n-o vei mai aprecia”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *