Regele, executat de Fisc. Dorin Cioabă a rămas cu o pagubă de aproape 6.000 de lei

Regele, executat de Fisc. Dorin Cioabă a rămas cu o pagubă de aproape 6.000 de lei

Printre bunurile scoase la vânzare sunt enumerate un colțar cu două fotolii (480 de lei), un seif de metal (1.245 de lei), două televizoare LG (225, respectiv 255 de lei) și o imprimantă multifuncțională Minolta al cărei preț a fost stabilit la 1.005 lei.

Rafturi de PAL (758 de lei) și un set de mobilier (1.245 de lei) completează lista bunurilor pentru care Fiscul așteaptă depunerea de oferte până cel mai târziu în ziua de 27 februarie, conform anunțului dat publicității, informează Turnul Sfatului

Dorin Cioabă a contestat decizia Fiscului

„Am contestat această executare, este vorba de niște abuzuri ale inspectorilor fiscali. Eu mi-am făcut un birou de mediator, atunci când tocmai se pregătea legislația pentru acest domeniu.

Atunci se zicea că va fi obligatoriu să treci pe la mediator înainte să mergi la judecător, dar până la urmă nu a mai fost așa. Prin urmare, după ce am urmat cursurile de mediator, după un an eu am închis, practic, biroul, nu am mai avut nicio activitate. De aceea am și depus, după acel prim an de activitate, declarațiile «pe zero».

Dar cei de la Fisc mi-au scos decizii de impunere, despre care eu nu am știut, îmi spuneau că mi le-au trimis prin Spațiul Virtual Privat. Eu nu știam de aceste decizii și m-am trezit cu inspectorii care au venit să pună sechestru.

Asta în condițiile în care am depus declarații care arătau că am avut zero venit. Cred că sunt și prescrise aceste datorii inventate de ei, dar ne judecăm”, a descris Dorin Cioabă situația, din punctul lui de vedere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *