Robert Sighiartău (PNL): Personal, voi face campanie împotriva PSD / Știu colegi care vor să se alieze cu USR sau cu Alianța Dreapta Unită, în anumite județe

Robert Sighiartău (PNL): Personal, voi face campanie împotriva PSD / Știu colegi care vor să se alieze cu USR sau cu Alianța Dreapta Unită, în anumite județe

Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a declarat că va face campanie împotriva PSD la Bistrița-Năsăud. Precizarea vine în contextul în care conducerile PNL și PSD au stabilit că cele două partide vor avea listă comună de candidați la alegerile europarlamentare. Sighiartău a criticat decizia, fiind de acord doar cu comasarea alegerilor.

 

Sighiartău, supărat că PNL va avea la europarlamentare listă comună de candidați cu PSD

 

„Decizia de a avea liste comune, din punctul meu de vedere, defavorizează clar cele două partide, pentru că 1+1 în politică nu dau 2, mai ales în contextul actual. (…) În acest moment, această idee de a avea liste comune nu este în avantajul PNL. Sunt multe motive, inclusiv de la pierderea sau dizolvarea identității PNL, care are de suferit pe o listă comună, până la multe alte argumente. (…)

În acest moment, există o alianță comună pe listele europarlamentare, însă în teritoriu există foarte multe bătălii între PNL și PSD. Există o ambiguitate, o confuzie în acest moment în rândul aleșilor locali, al celor care vor să candideze la Primărie, a consilierilor locali, pentru că sigur, ei se vor bate de la egal la egal cu membrii PSD”, a declarat Robert Sighiartău, luni, la RFI.

 

Sighiartău spune că va face campanie împotriva PSD

 

Deputatul PNL a susținut apoi că el va face campanie împotriva PSD: „Personal, voi face campanie împotriva PSD, mai ales la Bistrița. Ca deputat de Bistrița-Năsăud, voi face campanie împotriva PSD, pentru că aici noi ne batem cu Partidul Social Democrat și va fi o bătălie destul de dură, așa cum în alte locuri, în județul Olt, în Dolj, inclusiv în Sălaj, cele două partide, PNL și PSD, se vor bate. (…) Urmează să vedem exact cum se vor așeza lucrurile. Sigur că pot fi alianțe libere. Știu colegi care vor să se alieze cu USR sau cu Alianța Dreapta Unită în aceste alegeri, în anumite județe”.

Cât despre un eventual candidat comun PNL-PSD la alegerile prezidențiale, Robert Sighiartău a declarat că alegătorii PNL „nu vor vota niciodată un președinte de la PSD, nici ei, nici etnicii maghiari. (…) Electoratul PNL nu va vota un Marcel Ciolacu candidat la prezidențiale”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *