Rusia închide școlile și mall-urile din Belgorod din cauza bombardamentelor

Rusia închide școlile și mall-urile din Belgorod din cauza bombardamentelor

Școlile și centrele comerciale din orașul Belgorod, Rusia, se închid din cauza bombardamentelor despre care autoritățile ruse spun că au fost efectuate de forțele ucrainene, relatează BBC.

 

Bombardamente la Belgorod

 

Guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, spune că în bombardamente au fost ucise două persoane.

Sistemele de apărare antiaeriană au doborât opt rachete ucrainene, susține oficialul rus.

Președintele Vladimir Putin a acuzat Ucraina că încearcă să perturbe desfășurarea alegerilor prezidențiale din Rusia.

 

Școlile și mall-urile se închid timp de două zile

 

Elevii din Belgorod, oraș aflat la granița cu Ucraina, nu vor merge luni și marți la școală. Centrele comerciale vor fi închise duminică și luni, a precizat guvernatorul.

Viaceslav Gladkov susține că o femeie a fost ucisă în timp ce era cu fiul său și își plimbau câinele printr-o parcare.

„Medicii luptă pentru viața fiului ei”, a adăugat guvernatorul.

Ministerul rus al apărării a confirmat „pierderile” din regiunile Belgorod și Kursk.

Tot sâmbătă, guvernatorul regiunii Samara, aflată la sud-est de Moscova, a anunțat că dronele ucrainene au atacat două rafinării petroliere.

Într-o postare pe Telegram, Dmitry Azarov afirmă că la una dintre rafinării, la Syzran, a izbucnit un incendiu, însă nu există victime.

O sursă Reuters declarase că serviciul secret ucrainean SBU a lovit trei rafinării Rosneft din regiunea Samaria, la Syzran, Novokuibyshevsk și Kuibyshevsk.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *