Sondaj. Creşterea preţurilor şi atacarea unor ţări NATO de către Rusia, printre cele mai mari temeri ale românilor în cazul războiului din Ucraina

Sondaj. Creşterea preţurilor şi atacarea unor ţări NATO de către Rusia, printre cele mai mari temeri ale românilor în cazul războiului din Ucraina

Pentru aproape 38% dintre români, cea mai mare temere în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este creşterea preţurilor, în timp ce 30% dintre români se tem cel mai mult de „atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO”, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda agenţiei de presă News.ro.

La capitolul „Temeri privind războiul din Ucraina”, 37,9% dintre români au indicat creşterea preţurilor şi a costului vieţii, procentul fiind mai mic decât în luna martie, când 44,3% aveau această preocupare. Numărul românilor care se tem de posibilitatea ca Rusia să atace ţări membre NATO a crescut la 30%, faţă de 27,6% în martie.

Numărul celor care nu au nicio temere legată de conflictul din Ucraina reprezintă 20,3%, în creştere faţă de luna martie, când era 14,2%. Cei care se tem de creşterea numărului de refugiaţi reprezintă 7,5%, în scădere fafaţă de luna martie, când era 11,5%.

Aproape 50% dintre români consideră că Rusia este vinovată pentru declanşarea războiului din Ucraina, iar aproape 40% cred că Ucraina va câştiga războiul, în timp ce aproape 30% mizează pe Rusia. 64% afirmă că soluţia pentru încheierea conflictului ar fi ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate.

La întrebarea „Cine credeţi că este principalul vinovat de declanşarea războiului din Ucraina?”, 49,2% dintre respondenţi au indicat Rusia, 16,6% – SUA, 7% – Ucraina, 5,2% – NATO, 2,6% – UE, iar 19,4% nu ştiu sau nu răspund.

În ceea ce priveşte câştigătorul războiului din Ucraina, 39,4% consideră că Ucraina va fi câştigătoare, iar 29,6% cred că războiul va fi câştigat de Rusia.

De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi afirmă că soluţia pentru oprirea războiului este ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate, iar 24,1% optează pentru varianta în care Ucraina ar trebui să facă anumite concesii Rusiei.

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 15 – 22 septembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 1.550 de persoane, cu o marjă de eroare de ± 2.49 %, la un grad de încredere de 95%.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *