Sondaj INSCOP: Peste 80% dintre români vor reducerea mandatului de preşedinte la 4 ani

Sondaj INSCOP: Peste 80% dintre români vor reducerea mandatului de preşedinte la 4 ani

Mai mult de 80% dintre români consideră că scurtarea mandatului președintelui de la 5 ani la 4 ani este benefică, potrivit sondajului CURS publicat luni, 11 martie, de news.ro. Iar procentajul celor care sunt de părere că președintele și premierul trebuie să fie din aceeași tabără politică este aproape egal cu cel al celor care nu vor acest lucru.

Când au fost întrebați despre reducerea mandatului președintelui, la fel ca mandatul parlamentarilor și al primarilor, 82% dintre cei care au răspuns au considerat că este o idee bună, iar 15,3% au afirmat că este o idee proastă.

Românii vor reducerea mandatului președintelui de la 5 la 4 ani, spune sondajul INSCOP

La întrebarea dacă este mai bine ca președintele și premierul să fie din aceeași tabără politică, în ideea de a nu mai fi certuri şi instabilitate, 48,5% dintre români au răspuns afirmativ, iar 49,4% au fost de părere că este mai bine ca șeful statului și al Guvernului să fie din tabere politice diferite, „pentru a se controla unul pe altul, chiar şi cu riscul de a avea certuri şi instabilitate”.

Românii sunt indeciși în privința unui tandem președinte-premier din aceeași tabără politică

Datele au fost culese în perioada 22-29 februarie, prin metoda CATI, adică interviuri telefonice, prin intermediul chestionarului. Eșantionul a fost de 1.100 de persoane, considerat de INSCOP reprezentativ pe categoriile socio-demografice relevante, adică sex, vârstă și ocupaţie, respondenții fiind românii cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor a fost de ± 2,95 %, iar gradul de încredere de 95%, susțin autorii sondajului.

Iliescu, ultimul președinte cu mandat de 4 ani

Prima Constituție a României după Revoluție a intrat în vigoare în noiembrie 1991 și preciza că durata mandatului președintelui este de 4 ani. Astfel, Ion Iliescu a avut două mandate de câte 4 ani (1992-1996 și 2000-2004), iar Emil Constantinescu a avut un mandat de 4 ani (1996-2000).

În 2003, Constituția a fost revizuită după un referendum național și a intrat în vigoare în luna octombrie a acelui an, iar mandatul președintelui a fost mărit la 5 ani. Traian Băsescu a fost primul președinte care a beneficiat de noua măsură, având două mandate de câte 5 ani (2004-2009 și 2009-2014), urmat de Klaus Iohannis, tot cu 10 ani de mandat (2014-2019 și 2019-2024).

În ultimii ani, au fost mai multe voci importante care au vorbit despre modificarea Constituției care a fost modificată ultima dată în 2003. Actualul premier Marcel Ciolacu a susținut acest lucru din 2022, urmat de președintele UDMR, Kelemen Hunor, dar și de președintele Klaus Iohannis, tot în mai 2022.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *