SPITALUL GROAZEI. Cum arată Spitalul Județean Neamț la 3 ani de la incendiul care a omorât 10 oameni: pereți găuriți și plini de mucegai, apă care curge din tavan – investigație „România, te iubesc”

SPITALUL GROAZEI. Cum arată Spitalul Județean Neamț la 3 ani de la incendiul care a omorât 10 oameni: pereți găuriți și plini de mucegai, apă care curge din tavan – investigație „România, te iubesc”

Pereți găuriți și plini de mucegai. Cratere în pardosele. Apă care curge din tavan și cabluri improvizate. Așa arată majoritatea saloanelor din Spitalul Județean Neamț, acolo unde sunt pacienții internați, potrivit unui reportaj „România, te iubesc”, difuzat duminică de PRO TV. 

În urmă cu trei ani, pe 14 noiembrie în același spital, 10 oameni își pierdeau viața după incendiul care a cuprins secția ATI COVID în urma unei candele aprinse lăsate nesupravegheate la căpătâiul unui bolnav. Zeci de oameni au protestat atunci în fața Spitalului Județean Neamț și au cerut demisii. De asemenea, anul trecut, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a amendat Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cu 34.000 de lei, în urma unor controale care vizau existenţa infecţiilor nosocomiale. 

Ce s-a schimbat în tot acest timp? Nimic, după cum o spun chiar angajații și pacienții spitalului, potrivit unui reportaj „România, te iubesc” despre spitalul „infernal” din Piatra Neamț. 

Imagine din spital Foto: România, te iubesc/PRO TV

„Mai are oleacă și cade pe noi. De ce să murim de moarte naturală, când putem muri de o moarte accidentală?”, observă un pacient. „Vii cu o boală și pleci cu alta. Nu-i corect?”, spune la fel de resemnat un alt bărbat internat în spital. 

Jurnalistul Alex Dima arată, în emisiunea de reportaje și investigații de la PRO TV, cum în mai toate saloanele curge apa din tavan, pereții sunt găuriți și plini de mucegai, iar improvizațiile sunt la tot pasul. 

De asemenea, lenjeriile pentru pacienți sunt ținute în dulapuri vechi de zeci de ani, lângă pereții prin care pot pătrunde șobolani. În secția de Oncologie, cei 45 de bolnavi de cancer au acces la o singură toaletă, fără duș. 

A murit în chinuri groaznice”

Felicia Condurache este asistentă și lucrează în Spitalul Județean Neamț de aproape 30 de ani. Mama ei este una dintre cele 10 victime ale incendiului din 2020, când a luat foc secția de ATI COVID. „A murit în chinuri groaznice. S-a chinuit mult până și-a dat duhul și am găsit-o evacuată pe holurile Chirurgiei aici unde trec zilnic când lucrez”, a povestit femeia, potrivit sursei citate.

Nu se schimbă nimic de 30 de ani”

Ce simțiți?, a fost întrebată de jurnalistul Alex Dima. „Furie. Că nu se schimbă nimic de 30 de ani. Că tot timpul auzim că nu sunt bani. Lucrez aici de 29-30 de ani. Întotdeauna nu au existat bani. Și tot timpul așa am auzit. Totuși, în alte părți se poate”, a răspuns femeia. 

În 2007 s-au făcut ultimele reparații, spune și Gabriela Chitoșca, șef serviciu UPU, și acelea de mântuială, se arată în reportaj. Responsabili au fost cei de la Consiliul Județean. 

„Noi funcționăm cu tărgi din 2007. Care au cedat, nu mai stau… mă credeți că le prindem lateralele cu bandă adezivă să nu pice pacientul. Nu mai are frână”, a adăugat șefa de la UPU. 

Ce spune ministrul sănătății 

Confruntat de jurnalistul PRO TV, ministrul Alexandru Rafila n-a avut prea multe de zis. A promis însă că va face „verificări”.

Vezi integral investigația realizată de echipa de la „România, te iubesc” aici. 

FOTO: România, te iubesc/PRO TV

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *