Staţiunea de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa este în Italia. A detronat Bulgaria

Staţiunea de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa este în Italia. A detronat Bulgaria

Stațiunile de schi din Bulgaria au fost considerate multă vreme ca fiind cea mai bună opțiune pentru schiorii care vor pe pârtii la un buget redus. Anul acesta însă, stațiunile bulgare Borovets și Bansko au fost eclipsate de un rival din Italia: Bardonecchia, transmite The Guardian.

Bardonecchia este situată la 96 kilometri de Torino și la câteva minute de mers cu mașina de granița cu Franța, iar, potrivit unui sondaj, este cea mai bună opțiune de schi pentru adulți din Europa.

Sondajul, realizat de Post Office Travel Money şi Crystal Ski Holidays, a comparat costurile pentru abonamentele de teleschi, închirierea de schiuri şi ghete, cursurile de schi şi mâncarea şi băuturile pe parcursul unei vacanţe de o săptămână, în 36 de locații europene.

Astfel, studiul a constatat că prețul de persoană pentru o săptămână în Bardonecchia ajunge la 620 de euro, mai mic decât în Borovets (644 de euro) și Le Corbier în Franța (710 euro).

Imagine de pe pârtia din Bardonecchia. 15 februarie 2021. Foto: Profimedia

Prețul a fost apreciat ca fiind considerabil mai mic decât în multe stațiuni mai cunoscute, cum ar fi Morzine din Franța (885 de euro) sau Ischgl în Austria (1.038 de euro).

Cea mai scumpă stațiune este Zermatt, unde costul pentru o săptămână de cazare și masă ajunge la 1.552 de euro de persoană.

Dintre cele „patru mari” destinații europene: Franța, Elveția, Italia și Austria, Italia vine cu cea mai bună ofertă, având în top 10 încă trei stațiuni – Sauze d’Oulx, Sestriere și La Thuile, conform raportului.

Sondajul a mai constatat că prețurile în Bardonecchia au crescut cu doar 1,4% în ultimul an, în comparație cu Borovets de pe locul doi (cu 8,2%), în timp ce Bansko a căzut pe locul șase după o creștere de 18,1% determinată de majorarea costurilor pentru cursurile de schi.

Cât costă să schiezi în stațiunile din România

Tarifele din România s-au majorat considerabil în ultimii ani. Predeal este probabil una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din România, atât ca preț general, cât și ca preț raportat la numărul de kilometri ai pârtiilor, potrivit Economedia.

Un skipass de o zi pentru un adult în stațiunea de pe Valea Prahovei s-a scumpit în acest sezon la 265 lei (55 euro), de la 230 lei sezonul trecut. Pentru un copil, prețul a crescut în 2023 la 125 lei (25 euro), de la 110 lei anul trecut.

Astfel, o familie cu doi copii care vrea să schieze un weekend întreg la Predeal va plăti peste 1.500 de lei. În Predeal, cea mai lungă pârtie are 2.250 m, iar domeniul schiabil este de numai 7 kilometri, notează sursa citată.

La Sinaia, un skipass de o zi costă între 210-230 de lei (46 euro) pentru un adult, la fel ca sezonul trecut, dar în creștere de la 120 lei cât era în 2021, iar pentru un copil skipass-ul este între 135-150 de lei. Prețurile sunt mai mici în timpul săptămânii și mai mari în weekend. Astfel, și în Sinaia un weekend de schi pentru o familie cu doi copii costă peste 1.500 lei.

La Poiana Brașov, odinioară una dintre cele mai scumpe stațiuni montane din țară, prețurile din sezonul acesta sunt mai mici decât în Predeal sau Sinaia. Skipass-ul de o zi pentru adulți costă 200 lei (40 euro), în creștere de la 170 de lei, anul trecut, iar pentru copii 120 lei, în creștere de la 100 lei anul trecut. Un weekend de schi la Poiana Brașov pentru o familie cu doi copii va costa așadar aproape 1.300 lei.

La Rânca, „cea mai înaltă stațiune din România”, un skipass de o zi pentru un adult costă 120-130 lei, iar pentru copii 60 lei.

Astfel, o familie cu doi copii va plăti în jur de 800 lei pentru un weekend la schi la Rânca.

La domeniul schiabil Transalpina – Voineasa, un adult poate schia cu 170 lei pe zi, iar un elev cu 105 lei pe zi. Astfel, o familie cu doi copii elevi scoate din buzunar 1.100 lei.

În stațiunea Straja din Hunedoara un skipass pentru un adult costă 160 lei pe zi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *