Student de la Universitatea Cornell, arestat după ce a amenințat că „va aduce o armă în campus pentru a ucide evrei” – Panică printre studenți

Student de la Universitatea Cornell, arestat după ce a amenințat că „va aduce o armă în campus pentru a ucide evrei” – Panică printre studenți

Într-o serie de postări pe un site numit Greekrank, un utilizator cu numele „hamas” a ameninţat că va împuşca studenţii evrei de la prestigioasa universitate newyotkeză, relatează News.ro.

Poliția l-a depistat pe utilizator în persoana unui tânăr de 21 de ani, aflat în al treilea an universitar. Potrivit oamenilor legii, acesta a ameninţat că va aduce o armă în campus şi va viola femei evreice şi „va decapita orice copil evreu”. În plus, oficialii spun că acesta a postat că plănuia să atace o clădire a universităţii care adăposteşte o cantină kosher şi care se află lângă Centrul evreiesc Cornell.

Drept urmare, tânărul a fost acuzat de FBI că a postat ameninţări de ucidere sau rănire a altei persoane prin intermediul comunicaţiilor interstatale. Infracţiunea se pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare.

El urmează să se prezinte, miercuri, la tribunalul.

Comentarii antisemite șocante, „studenții evrei sunt îngroziți”

Cornell Daily Sun, ziarul colegiului, a relatat despre o serie de comentarii antisemite lăsate pe site-ul Greekrank, scrie HotNews.ro.

Platforma, care nu este afiliată cu universitatea, dar este folosită de mulţi dintre studenţii săi, acoperă viaţa frăţiilor din mai multe campusuri.

Una dintre postările unui comentator pe nume „hamas” a fost intitulată „dacă mai văd un evreu”.

Postarea folosea insulte la adresa evreilor şi ameninţa cu violenţa, hărţuirea şi violul împotriva bărbaţilor, femeilor şi bebeluşilor evrei.

Utilizatorul a ameninţat că va aduce o armă în campus pentru a ucide evrei.

Molly Goldstein, copreşedinte al Cornell Center for Jewish Living, a declarat pentru CNN: „Studenţii evrei din campus în acest moment sunt incredibil de îngroziţi pentru vieţile lor”.

„Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca acest lucru să se întâmple în campusul universităţii mele”, a adăugat.

Ameninţările la adresa comunităţii evreieşti din Cornell sosesc pe fondul rapoartelor privind creşterea numărului de incidente antisemite din întreaga ţară.

Marţi, în faţa unei comisii a Congresului, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat că abuzurile antisemite au atins „niveluri istorice” în SUA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *