Subiecte importante abordate la întâlnirea dintre Xi Jinping și Serghei Lavrov. „Reforma sistemului de guvernanţă globală”, la masa discuțiilor

Subiecte importante abordate la întâlnirea dintre Xi Jinping și Serghei Lavrov. „Reforma sistemului de guvernanţă globală”, la masa discuțiilor

Menţionând că anul acesta se împlinesc 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Rusia, Xi a spus că cele două ţări au pornit pe o nouă cale a coexistenţei armonioase şi a cooperării reciproc avantajoase, ceea ce a adus beneficii ambelor ţări şi popoarelor lor.”Preşedintele Putin şi cu mine am convenit să continuăm să menţinem schimburi strânse pentru a asigura o dezvoltare armonioasă şi constantă a relaţiilor între China şi Rusia. Cele două părţi ar trebui să profite de oportunitatea de a celebra cea de-a 75-a aniversare a stabilirii legăturilor diplomatice şi de Anii Culturii Chinei şi Rusiei pentru a pune pe deplin în aplicare consensul important la care am ajuns eu şi preşedintele Putin”, a spus el.China, a subliniat Xi, sprijină poporul rus să urmeze o cale de dezvoltare care să se potrivească condiţiilor sale naţionale şi sprijină Rusia în combaterea terorismului şi în menţinerea securităţii şi stabilităţii sociale.

Potrivit preşedintelui Xi, China acordă mereu o mare importanţă dezvoltării relaţiilor între China şi Rusia şi este pregătită să consolideze comunicarea bilaterală cu Rusia şi să îmbunătăţească coordonarea strategică multilaterală în cadrul BRICS şi al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

Lucian Bode, la lansarea candidaţilor din judeţul Buzău: „Administraţiile pesediste nu şi-au propus să ţină resursa umană acasă”El a adăugat că cele două ţări vor da dovadă de mai multă responsabilitate, vor uni ţările din Sudul Global în spiritul egalităţii, deschiderii, transparenţei şi incluziunii, vor promova reforma sistemului de guvernanţă globală şi vor conduce viguros construirea unei comunităţi cu un destin comun pentru umanitate, notează Xinhua.Întrevederea între Xi şi Lavrov a urmat unei conferinţe de presă în care şeful diplomaţiei ruse şi omologul său chinez Wang Yi au făcut un bilanţ al discuţiilor lor oficiale de luni, care au inclus subiecte precum conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza, potrivit EFE.În declaraţiile lor, cei doi miniştri au fost de acord că relaţiile dintre Beijing şi Moscova s-au consolidat, au convenit asupra poziţiei lor faţă de marile provocări geopolitice globale şi au subliniat că ambele ţări vor combate “comportamentul hegemonic şi de intimidare”, cu referire la Statele Unite.”Vor fi mai multe schimburi şi vom lucra împreună pentru a lupta împotriva hegemonismului. Ne opunem sancţiunilor împotriva unor ţări precum Rusia, dar vedem că această politică este utilizată şi împotriva Chinei pentru a-i limita oportunităţile de dezvoltare. O fac doar pentru a elimina concurenţa”, a spus Lavrov.

Rareş Bogdan: „Acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor curge lapte şi miere. Unde sunt socialişti, situaţia e diferită”În acelaşi timp, Wang a subliniat nivelul “ridicat” al legăturilor bilaterale: “Suntem parteneri prioritari, susţinem un spirit de bună vecinătate şi menţinem o cooperare strategică cuprinzătoare”, a rezumat el.În ceea ce priveşte Ucraina, Lavrov a salutat “poziţia imparţială” a Chinei cu privire la război, precum şi “dorinţa sa de a juca un rol constructiv” în “rezolvarea crizei pe cale politică”, scrie Agerpres.De asemenea, ministrul rus de externe a fost de acord cu omologul său chinez că este “important să se ţină cont de poziţiile tuturor părţilor implicate” şi a subliniat că ţara sa nu va participa la niciun eveniment internaţional în care nu se va ţine cont de poziţia Rusiei cu privire la război.În februarie 2022, cu puţin timp înainte de începerea invaziei Rusiei în Ucraina, preşedinţii Chinei şi Rusiei, Xi Jinping şi, respectiv, Vladimir Putin, au proclamat la Beijing “o prietenie fără limite” între naţiunile lor.De atunci, ei au susţinut că legăturile lor “nu ameninţă nicio ţară” şi că, de fapt, acestea “promovează multipolaritatea în lume”. 

Dan Diaconescu a primit undă verde de la judecătorie să plece 11 zile în vacanță la bulgari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *