Surpriză! Judecătorii au decis să îi scadă pedeapsa lui Cătălin Cherecheş. Magistraţii i-au admis fostului edil o contestaţie la executare

Surpriză! Judecătorii au decis să îi scadă pedeapsa lui Cătălin Cherecheş. Magistraţii i-au admis fostului edil o contestaţie la executare

Vești bune pentru Cătălin Cherecheş. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis, vineri, o solicitare depusă de fostul edil şi astfel au dispus scăderea unui an din condamnarea de cinci ani de închisoare primităpentru corupţie, reprezentând perioada în care acesta a stat în arest în timpul anchetei în anul 2016, dar şi timpul petrecut într-un penitenciar din Germania, după ce a fugit din ţară, informează Agerpres.

 

Ce au decis magistrații în cazul lui Cătălin Cherecheş

 

Astfel, magistraţii au admis o contestaţie la executare şi au dispus ca, din pedeapsa de cinci ani, să fie scăzute durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (aprilie – decembrie 2016), dar şi perioada petrecută într-un penitenciar din Germania (noiembrie 2023 – martie 2024) de către Cherecheș.

„În temeiul art.598 alin.1 lit.d Cpp, admite contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat Cherecheş Cătălin. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului – condamnat Cherecheş Cătălin durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016); perioada în care petentul-condamnat a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare (de la 28.11.2023 la 19.03.2024), precum şi perioada executată (de la 19.03.2024 la zi). În temeiul art.599 alin.4 Cpp, anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.56 din data de 24.11.2023 emis de către Tribunalul Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este decizia Tribunalului.

 

Cătălin Cherecheş a fugit din țară cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei

Amintim că pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, de către Curtea de Apel Cluj.

Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, chiar cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei. Atunci el a folosit un act de identitate al unei rude apropiate.

Apoi, fostul edil a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România în luna martie şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *