Tânăr de 26 de ani, reținut după ce a urmărit o femeie în trafic, în București, și i-a furat din mașină 50.000 de euro

Tânăr de 26 de ani, reținut după ce a urmărit o femeie în trafic, în București, și i-a furat din mașină 50.000 de euro

Tânărul de 26 de ani a urmărit-o pe femeie cu un scuter, i-a lovit intenţionat maşina, iar apoi i-ar fi furat din autoturism o geantă în care se aflau aproape 50.000 de euro. Tânărul a avut alți doi complici, care sunt căutați de poliție, potrivit News.ro.

Poliţia Capitalei a transmis, joi, că poliţiştii au făcut cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, în cadrul unui dosar penal de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat.

„În fapt, la data de 1 iunie 2023, Secţia 18 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.30, în timp ce se afla într-o staţie de alimentare carburant, doi bărbaţi i-ar fi sustras din maşină o geantă ce conţinea sume considerabile, în lei şi valută.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 5.

În urma cercetărilor s-a stabilit că s-a stabilit că în timp ce șoferița era staţionată la un semafor din Sectorul 5, cei doi bărbaţi care ar fi urmărit-o prin Capitală, cu un scuter, ar fi intrat cu intenţie în autoturismul condus de victimă, provocând pagube materiale autovehiculului.

„Ulterior, în momentul în care se încheiau actele de constatare amiabilă, unul dintre bănuiţi ar fi sustras din maşina femeii o geantă în care se aflau 48.000 de euro şi 1.800 de lei”, se arată în comunicat.

Poliţia Capitalei a precizat numărul de înmatriculare al scuterului este aferent unui autoturism.

De asemenea, în urma percheziţiilor a fost depistat un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei. Alţi doi bărbaţi implicaţi în acest caz sunt căutaţi de poliţişti.

Tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *