Traian Băsescu dă cărțile pe față. Cine a fost vinovat pentru marile scandaluri politice din timpul mandatului său

Traian Băsescu dă cărțile pe față. Cine a fost vinovat pentru marile scandaluri politice din timpul mandatului său

”Eu cred că, noi, cei care am deținut această funcție nu ne putem judeca mandatele și nu putem judeca cu limpezime mandate care nu au validarea timpului.

Spre exemplu, mandatul meu este validat pentru aducerea trupelor americane în România. Știu că voi genera o furtună pe scena politică, dar mandatul meu este validat și pentru independența justiției. Unii caută vinovați pentru dosarele de la DNA, dar nu eu am fost cel care a discutat despre dosare. Cei interesați ar trebui să se uite într-o cu totul altă parte.

Să caute cei cu arestările la Vila K2, cine se întâlnea cu Kovesi acolo, erau Coldea, Maior, Dîncu, Dragnea. Doar nu o chemau pe Kovesi să discute despre programul Teatrului Național. Cred că organizator era SRI-ul, care îi chema pe toți să discute. Nu cred că Dragnea avea puterea să o cheme pe Kovesi sau pe cei de la SRI. Poate că doritorii de realitate se pot interesa ce discutau oamenii ăștia la Vila K2, eu nu știu. Nu am participat niciodată, nu am fost niciodată la astfel de întâlniri.

Eu am văzut la televizor, am aflat de la presă despre aceste întâlniri. Cei care ar fi trebuit să mă informeze, erau acolo și nu m-au mai informat. Nu aș trage concluzia că m-au fraierit serviciile, pentru că asta ar fi dramatic, dar să știți că mi-au fost utili în alte ocazii, cu alte informații.

N-am chemat-o niciodată pe Kovesi să discutăm despre dosare, nu am discutat cu SRI despre dosare.”, a spus Traian Băsescu, la un post TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *