Tribunalul care a suspendat-o 4 ani pe Simona Halep: românca a luat roxadustat și dintr-o a doua sursă, nu doar din suplimentul KETO MCT

Tribunalul care a suspendat-o 4 ani pe Simona Halep: românca a luat roxadustat și dintr-o a doua sursă, nu doar din suplimentul KETO MCT

Suspendată patru ani pentru dopaj, Simona Halep se pregătește pentru apelul la TASS împotriva sentinței date de ITIA, Agenția Internațională de Integritate în Tenis. Gazeta Sporturilor a studiat toate cele 126 de pagini ale motivării tribunalului, în care se spune că sportiva a luat substanța interzisă pentru care a fost pedepsită, rozadustat, din două surse, nu doar dintr-una, KETO MCT, așa cum a susținut.

„Decizia în cazul Simonei Halep are două capitole importante cea în care este vorba despre testul pozitiv la roxadustat și cel în care se vorbește despre neregularitățile din pașaportul biologic”, scrie sursa citată, care explică pe larg felul cum au decurs audierile în cazul suplimentului contaminat.

Astfel, Simona Halep a fost anunțată pe 7 octombrie 2022 că a picat un test anti-doping și nu a contestat procedura de recoltare, în urina sa fiind găsite urme de roxadustat, substanță interzisă în sport de la începutul anului 2022. Crește hemoglobina și producția de celule roșii în sânge.

Audierea Simonei la ITIA a avut loc pe 28 și 29 iunie 2023, după mai multe amânări cerute de Agenție. Tribunalul a fost format din Nicholas Stewart, Peter Saver și Amani Khalifa.

Înainte de această audiere, în primele declarații date într-un interviu cu oficialii ITIA pe 26 octombrie 2022, Simona a explicat că între 23 și 29 august, exceptând data de 24 august, când nu s-a antrenat, a luat trei suplimente noi recomandate de echipa ei de la Academia Muratoglu, printre ele și KETO MCT, un supliment pulbre de colagen, care, s-a aflat ulterior, era contaminat cu roxadustat.

Candice Gohier, fizioterapeuta sa, i-a recomandat cele trei suplimente, după ce s-a consultat cu Frederic Lefebvre, fostul fizioterapeut al Serenei Williams și directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglu.

Sportiva a întrebat dacă suplimentele sunt conforme, a verificat împreună cu fizioterapeuta, românca întrebându-l și pe Patrick Mouratoglou dacă le poate lua, acesta confirmându-i că sunt în regulă și nu conțin substanțe interzise.

Simona Halep a susținut în fața oficialilor ITIA că nu a luat niciodată substanțe interzise și a adăugat două motive pentru care nu ar lua roxadustat, motive care au fost secretizate în doasar. A spus că, de asemenea, utilizarea roxadustatului în preajma unei operații ar fi fost extrem de periculoasă.

Simona nu a menționat însă în formularul doping din 29 august că ia cele trei suplimente recomandate de Gohier, românca nu a amintit de ele nici în interviul de pe 26 octombrie cu ITIA, iar la audierile ulterioare ea a spus că a uitat să le treacă pe formular și că probabil la fel s-a întâmplat și la interviu, dar tribunalul a considerat neglijent acest comportament, mai ales în cadrul interviului cu ITIA.

În motivarea suspendării Simonei sunt trecute în revistă și declarațiile unor specialiști francezi aduși în apărarea ei de sportivă, iar la concluzii apare însă informația că, după părerea specialiștilor ITIA, românca a avut și altă sursă de doping, nu doar suplimentul contaminat recomandat de fizioterapeută.

Astfel, se arată în raportul de motivare că apărarea a demonstrat că suplimentul era contaminat cu roxadustat, dar nivelul în care era prezent în urina româncei nu putea veni doar din această sursă, iar aceasta trebuie să demonstreze de unde a provenit restul de substanță. Cum a doua sursă nu a fost identificată și chiar dacă Halep susține că nu a luat o astfel de substanță, tribunalul nu o poate exonera de vină.

Practic, spune motivarea, Simona Halep a ingerat roxadustat din două surse separate, KETO MCT și altă sursă neidentificată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *