UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”

Europa arată că este dispusă să aibă o atitudine dură față de China, notează publicația Politico într-un articol în care analizează modul în care UE își accelerează acțiunile de combatere a ceea ce consideră că este un sprijin neloial acordat de Beijing companiilor care subminează competitorii europeni.

UE și-a schimbat abordarea

Anchetatorii europeni au luat cu asalt marți birourile olandeze și poloneze ale companiei Nuctech, un producător de scanere de securitate, condus, la un moment dat, de Hu Haifeng, fiul predecesorului președintelui Xi Jinping, Hu Jintao. Verificările au avut loc într-un caz legat de una dintre cele mai vechi nemulțumiri ale Europei față de China – subvențiile de stat generoase care ajută firmele chineze să submineze rivalii europeni.

Misiunea Chinei pe lângă UE a precizat atunci că raidul „evidențiază deteriorarea în continuare a mediului de afaceri din UE și trimite un semnal extrem de negativ tuturor companiilor străine”.

Acțiunea care, notează Politico, marchează o schimbare definitivă în modul în care Europa este pregătită să abordeze problemele sale comerciale cu China a avut loc în contextul în care președintele chinez Xi Jinping se pregătește să facă, luna viitoare, o călătorie în Europa. Este prima deplasare pe continent din ultimii cinci ani a liderului de la Beijing, care va ajunge în Franța, Serbia și Ungaria.

După ani la rând în care UE a avut un ton blând față de China, căutând dialogul în locul unei confruntări directe și a unui război comercial, „acum, mănușile au fost scoase”, scrie publicația citată. Totul, în condițiile în care crește consensul politic că Europa trebuie să protejeze tehnologiile esențiale.

„Concurență da, dumping nu”, spune șefa Comisiei Europene

În octombrie anul trecut, Bruxelles-ul a lansat o anchetă privind sprijinul de stat acordat de China pentru vehiculele electrice, iar acum, UE continuă cu investigații privind turbinele eoliene și echipamentele spitalicești pentru a „reechilibra parteneriatul UE-China”.

„Ne place concurența loială. Ceea ce nu ne place este când China inundă piața cu mașini electrice subvenționate masiv. Împotriva acestui lucru ne luptăm. Concurență da, dumping nu. Acesta trebuie să fie mottoul nostru”, a subliniat, miercuri, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În ultimii aproape zece ani, Comisia Europeană a pregătit un arsenal mai puternic de apărare comercială, care include instrumentul internațional de achiziții publice și urmărește să ia măsuri împotriva Chinei dacă aceasta exclude companiile europene de la licitațiile publice.

„Pentru o lungă perioadă de timp, am vorbit despre faptul că Comisia Europeană are această cutie de instrumente. Dar am pus la îndoială capacitatea Comisiei Europene de a utiliza eficient această cutie de instrumente. Acum vedem că, de fapt, Comisia Europeană este capabilă și dispusă să o folosească”, a declarat Francesca Ghiretti, analist senior în geoeconomie la Adarga Research Institute.

Avantaje și pericole

Atitudinea mai dură a Europei față de China vine cu o serie de avantaje și pericole, mai notează Politico, precizând că poziția fermă a UE poate fi o veste bună pentru cei dezamăgiți de abordarea blândă de până acum. În același timp însă, „Europa trebuie să fie pregătită pentru un contraatac din partea Beijingului și pentru o perioadă furtunoasă de conflicte comerciale”, adaugă sursa citată.

Totodată, Statele Unite privesc cu atenție planurile UE în relația cu China, la scurt timp după anunțul de săptămâna aceasta privind o investigație asupra dispozitivelor medicale, Katherine Tai, reprezentanta SUA pentru comerț, declarând că urmărește cu „interes” situația.

Pe lângă investigațiile referitoare la subvenții, există o presiune din ce în ce mai mare în interiorul UE pentru a răspunde proiectelor masive de investiții în infrastructură ale Chinei din cadrul Belt and Road (Noul Drum al Mătășii), prin care aceasta ajută la construirea de porturi și drumuri pentru a lega Asia de piețele europene.

Un document intern al Comisiei Europene, obținut de Politico, arată că blocul comunitar trebuie să se concentreze mai serios pe interesele strategice din domeniul minier și energetic din Africa și Asia Centrală.

De asemenea, în domeniul confecțiilor, UE trebuie să facă față impactului comercial provocat de aplicația chineză Shein.

În acest context, două surse au declarat pentru Politico că Bruxelles-ul este aproape de a desemna în zilele următoare Shein drept „platformă online foarte mare”, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi supusă unei analize suplimentare în baza legii europene privind moderarea conținutului.

Este așteptată reacția Beijingului

China tinde să vină cu un răspuns de fiecare dată când Europa crește miza în materie de comerț, precizează publicația citată, amintind că, în mai multe situații, Beijingul și-a dovedit abilitatea de a folosi strategia „dezbină și cucerește” în legătură cu țări europene. A amenințat, de exemplu, că va favoriza avioanele Boeing în detrimentul Airbus sau că nu va cumpăra vin franțuzesc și spaniol.

De asemenea, în 2013, l-a forțat pe comisarul european pentru comerț Karel De Gucht să renunțe la ofensiva sa împotriva telecomunicațiilor și a industriei solare chinezești și, mai recent, a luat măsuri împotriva aprovizionării cu galiu și germaniu, două materiale folosite în fabricarea cipurilor. Mișcarea a venit după ce SUA au făcut presiuni asupra Olandei pentru a bloca o parte din vânzările companiei ASML de echipamente avansate către China.

La scurt timp după ce șefa Comisiei Europene a lansat investigația referitoare la vehiculele electrice fabricate în China, Beijingul a lovit exporturile de băuturi alcoolice ale Europei, vizând în mod special sectorul coniacului din Franța, în condițiile în care Parisul a fost principalul susținător al cazului vehiculelor electrice.

„Dacă von der Leyen nu apasă pe trăgaci acum, atunci când?”, a declarat un diplomat UE, referindu-se la alegerile europarlamentare din 9 iunie în urma cărora se va schimba conducerea de la Bruxelles, iar Ursula von der Leyen speră să obțină un nou mandat la șefia executivului comunitar.

„Întotdeauna există riscul unor represalii”

„Disponibilitatea de a acționa mai dur cu China vine, de asemenea, în contextul în care Europa își regândește dependențele față de autocrații după invazia rusă în Ucraina”, mai notează Politico.

Secretarul general al NATO a declarat joi, la Berlin, că „în trecut, am făcut greșeala de a deveni dependenți de petrolul și gazele rusești”.

„Nu trebuie să repetăm această greșeală cu China, depinzând de banii, materiile prime și tehnologiile sale”, a subliniat șeful alianței.

Gunnar Wiegand, fost diplomat pentru Asia la Serviciul European de Acțiune Externă și membru al German Marshall Fund, spune că „întotdeauna există riscul unor represalii”, dar acest lucru „nu ar trebui să descurajeze pe nimeni din UE să se folosească de instrumentele atent concepute, care sunt toate pe deplin compatibile cu OMC (Organizația Mondială a Comerțului)”.

„Ar fi o greșeală dacă nu s-ar face uz de aceste instrumente de teama represaliilor”, subliniază Wiegand.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *