Un băiat de 17 ani dat dispărut, găsit mort lângă un bloc aflat în construcție, în Constanța

Un băiat de 17 ani dat dispărut, găsit mort lângă un bloc aflat în construcție, în Constanța

Un adolescent de 17 ani a fost găsit mort de polițiști joi, 4 aprilie, pe strada Rubinului din municipiul Constanța, în apropierea unui bloc în construcție. Băiatul este din județul Tulcea, dar era stabilit, fără forme legale, în Mamaia, iar în urmă cu o zi fusese dat dispărut, potrivit site-ului local Ziua Constanța.

„La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii au identificat trupul unui minor, de 17 ani, în apropierea unui bloc în construcție din municipiul Constanța. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul acestuia. Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Constanța.

La fața locului au ajuns poliștii, criminaliștii și cadrele medicale, care au împrejmuit zona și fac cercetări la fața locului.

Potrivit unor surse citate de Ziua Constanța, victima este un tânăr de 17 ani din județul Tulcea. El a fost dat dispărut miercuri după ce a plecat de la domiciliul din Stațiunea Mamaia, unde locuia fără forme legale, şi nu a mai revenit.

Anchetatorii vor sa ia legătura cu dezvoltatorii care au construit blocuri în zonă, pentru a obține filmările înregistrate de camerele de supraveghere, potrivit sursei citate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *