Un băieţel de trei ani, în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Sibiu

Un băieţel de trei ani, în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Sibiu

Un băiețel de trei ani a căzut joi dimineaţă de la etajul cinci al unui bloc din municipiul Sibiu, el fiind intubat de echipajul SMURD şi dus de urgență la spital, anunță ISU Sibiu și IPJ Sibiu.

Incidentul a avut loc în jurul orei 8.00, pe strada Bârsei din municipiul Sibiu.

„La fața locului au intervenit polițiști și echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia. După acordarea primului ajutor la fața locului, copilul a fost transportat la spital în stare gravă”, a transmis IPJ Sibiu, citat de Turnul Sfatului.

Copilul a suferit mai multe răni grave, iar echipajul medical sosit la fața locului l-a intubat. Minorul a fost transportat inconştient la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, a precizat ISU Sibiu.

În urma incidentului, poliţiştii au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească exact ce s-a întâmplat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *