Un cămătar din Suceava, reținut după ce a amenințat o familie pe care o împrumutase cu evacuarea din locuință

Un cămătar din Suceava, reținut după ce a amenințat o familie pe care o împrumutase cu evacuarea din locuință

Bărbatul, din localitatea suceveană Vicovu de Sus, se ocupa cu cămătăria și a împrumutat o femeie și pe soțul acesteia cu 4.000 de euro şi 7.300 de dolari de americani. Ulterior, acesta le-a cerut să-i fie înapoiați 120.000 de euro, amenințând că-i va da afară din casă.

Bărbatul, în vârstă de 61 ani, le-a dat în luna aprilie banii în două tranșe, iar de atunci i-a constrâns psihic și moral că îi va evacua din locuința lor, „cu scopul de a dobândi în mod injust suma de 120.000 de euro sau imobilul în care aceștia locuiesc”, potrivit unui comunicat transmis duminică, 16 iulie, de IPJ Suceava, citat de Monitorul de Suceava.

Cei doi soți au făcut pe 4 iulie plângere penală, iar în cursul zilei de joi, 13 iulie, a fost organizat un flagrant.

„După activităţi investigative şi de cercetare penală complexe, având în vedere specificul infracţiunii cercetate, s-a procedat la valorificarea unui moment operativ (asimilat flagrantului), ocazie cu care în data de 13 iulie 2023, bărbatul de 61 de ani a fost interceptat de către poliţişti în parcarea unui magazin din oraşul Vicovu de Sus, după ce anterior ieşise din locuinţa persoanei vătămate”, potrivit IPJ Suceava.

Bărbatul a fost percheziționat, iar asupra lui s-au găsit 3.000 de euro, o parte din bancnote fiind marcate de polițiști.

Ulterior, s-a realizat și o percheziție la domiciliul suspectului, de unde au fost ridicate mai multe probe. Bărbatul de 61 de ani a fost condus la sediul IPJ Suceava pentru audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *