Un “pistolar” lăsat liber, implicat într-un nou incident armat în Capitală. A tras într-un tânăr într-o parcare din sectorul 5

Un “pistolar” lăsat liber, implicat într-un nou incident armat în Capitală. A tras într-un tânăr într-o parcare din sectorul 5

Un “pistolar” lăsat liber a fost implicat într-un incident armat în Capitală. Cu doar câteva săptămâni înainte a amenințat o altă persoană și a pulverizat spray lacrimogen. Ce a făcut de această dată?

Incident armat în Capitală. Un tânăr de 19 ani, cercetat

Ultimul incident a avut loc marți seara, aproape de miezul nopții, când tânărul de 19 ani se afla la volanul unei mașini, într-o parcare din Sectorul 5, în București. Alături de el erau și două fete de 16 și 19 ani.

Când a ajuns în parcarea blocului, șoferul a oprit mașina și a tras cu o armă de tip airsoft, cu bile de cauciuc, într-un alt tânăr de 20 de ani. Nu se știe dacă între cei doi a existat un conflict, cert este că victima s-a ales cu lovituri la nivelul corpului.

Bărbatul a anunțat Poliția, iar la fața locului s-au prezentat agenții Secției 24. În urma cercetărilor preliminare, oamenii legii au constatat că victima avea urme vizibile de violență, ajungând la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Polițiștii au pornit în căutarea tânărului „pistolar”. Mașina sa a fost găsită în trafic, în Sectorul 2. În vehicul se aflau cele trei persoane implicate în incident. De altfel, polițiștii au găsit și un cuțit și alte obiecte periculoase.

„În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost găsite un obiect tăietor-înţepător, un spray iritant-lacrimogen şi 25 de bile de cauciuc, specifice proiectilelor armelor de tip air soft. Persoanele în cauză au fost conduse la audieri”, au transmis polițiștii Capitalei.

Cele două fete au depus mărturie mincinoasă

Pentru că fata de 19 ani a declarat că ea ar fi tras cu pistolul, iar spusele ei au fost susținute și de adolescenta de 16 ani, cele două sunt cercetate pentru mărturie mincinoasă. Verificările au arătat că vinovat a fost șoferul de 19 ani.

Cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore. În cele din urmă, șoferul a fost prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Acum se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

Se pare că atât tânărul, cât și fata de 19 ani, sunt cei care au fost implicați în incidentul raportat în trafic pe 27 martie. O femeie a anunțat poliția, după ce a fost amenințată cu pistolul de șoferul de 19 ani. Totodată, individul i-a dat cu spray paralizant. Atunci, tânărul s-a ales doar cu o amendă, iar arma i-a fost confiscată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *