Un polițist criminalist din Galați s-a rănit în timp ce verifica o armă. A fost necesară o intervenție chirurgicală

Un polițist criminalist din Galați s-a rănit în timp ce verifica o armă. A fost necesară o intervenție chirurgicală

Polițistul criminalist de la IPJ Galați a ajuns la spital cu un deget strivit, după ce, în timp ce expertiza o armă cu aer comprimat, aceasta s-a rabatat automat, informează site-ul gălățean Reperul.

Incidentul s-a petrecut, marți, 5 decembrie, în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în timp ce polițistul în vârstă de 33 de ani verifica o armă neletală, cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, fără proiectil pe țeavă, care prezenta defecțiuni și avea un sistem atipic la sistemul de siguranță.

La un moment dat, arma s-a rabatat automat, rănindu-l pe expertul criminalist la degetul arătător de la mâna stângă.

„Întrucât acesta a suferit o fractură prin strivire a degetului a fost supus unei intervenții chirurgicale, după care a rămas internat până în data de 06.12.2023, când a fost externat”, a transmis IPJ Galați.

În cauză a fost deschis dosar penal, iar polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați, împreună cu un expert criminalist și responsabilul pe linie de securitate și sănătate în muncă, au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest incident.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *