Un preot din Satu Mare, acuzat de hărțuire sexuală asupra unor minori. „Hai că tu nu trebuie să faci nimic, 10 minute durează și apoi gata”

Un preot din Satu Mare, acuzat de hărțuire sexuală asupra unor minori. „Hai că tu nu trebuie să faci nimic, 10 minute durează și apoi gata”

Un preot din Satu Mare a fost acuzat de hărțuire sexuală asupra unor minori instituționalizați. Potrivit investigației realizate de hotnews.ro., educatoarele nu au crezut victimele, iar potrivit dosarului penal deschis de polițiști, singura grijă a lor era „să nu afle presa”.

 

Preotul era un vizitator al căsuței de tip familial din oraș

 

Preotul August Dorel Silaghi, în vârstă de 60 ani, paroh al Bisericii Sfinții Petru și Pavel din municipiul Satu Mare vizita frecvent căsuța de tip familial din oraș, unde adolescenții instituționalizați erau învățați să se gospodărească și să trăiască precum o familie. Centrul social vizitat de preot se află în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

 

Preotul mergea des la copii să le ofere alimente, dulciuri sau fructe, iar uneori le ruga pe educatoare să îi învoiască pe copii, pentru ca aceștia să-l ajute cu treburi la biserica unde slujea.

 

Educatoarele aveau „încredere deplină în preot”

 

Pe 13 mai anul trecut, preotul Silaghi le-a cerut permisiunea educatoarelor să îl lase pe un băiat să îl ajute să așeze cărți în bibliotecă. Educatoarea a fost de acord, deoarece avea „încredere deplină în preot” și l-a lăsat pe băiat să meargă cu el la biserică.

La opt luni după incident, băiatul încă își aduce aminte acel episod și le-a povestit procurorilor cum preotul i-a spus că trebuie să așeze cărțile după anul scris pe ele. Apoi timp de aproximativ 10 minute a stat în spatele, cu mâinile în jurul său, arătându-i cum trebuie se așeze cărțile.

Potrivit investigației, băiatul a povestit cum preotul a încercat să îl pipăie pe organele genitale. „Hai că tu nu trebuie să faci nimic, 10 minute durează și apoi gata”, i-a spus preotul, cerându-i să nu se teamă. „Îți voi da bani”, i-a șoptit el.

 

Salvarea băiatului a fost telefonul mobil

 

Fiind înspâimântat de cele întâmplate, băiatul și-a adus aminte că are telefonul mobil în buzunar și a apăsat pe butonul blițului. Preotul a crezut că băiatul îl filmează, așa că și-a retras mâna din zona genitală a copilului și l-a dus acasă cu mașina. Înainte de a porni motorul mașinii, preotul i-a dat lui Ionuț 45 de lei. „Te rog să nu zici la șefa”, i-a cerut Silaghi.

„Preotul l-a adus la centru cu mașina, iar după ce acesta a plecat, minorul a mers în camera de joacă unde erau ceilalți copii și le-a spus că preotul l-a pipăit pe penis, însă doar un singur copil l-a crezut. Nu a fost crezut nici de educatoare. Minorul a mai precizat că a fost afectat emoțional după acest eveniment, mai ales că nu l-a crezut nimeni. A plâns la el în cameră, în plus preotul a mai fost la centru și l-a mai cerut să meargă cu el, dar minorul a refuzat”, a subliniat procurorul care a instrumentat cazul.

Conform datelor obținute de procurori, nimeni nu alertase poliția, deși băiatul a povestit întâmplarea petrecută la biserică.

 

Un alt caz de abuz al preotului

 

Pe 21 ianuaire, anul curent, preotul Silaghi le-a cerut educatoarelor să învoiască un alt băiat care să îl ajute să așeze cărțile. Educatoarele i-au permis băiatului să meargă, iar de această dată, învoirea lui a fost consemnată în registru.

Ajuns la biserică, băiatul a fost întrebat de preot dacă are telefonul mobil la el. Anchetatorii cred că de fapt preotul voia să se asigure dacă există vreun pericol să fie filmat. Preotul a încercat să îl atingă în zona genitală, spunându-i că îi va oferi suma de 300 de lei.

„Minorul a declarat că în acel moment nu i se părea real ceea ce i se întâmplă, credea că visează sau delirează. Apoi a început să reacționeze, s-a dat un pas în spate, împingându-i mâna ușor, i-a zis preotului că „nu pot, nu pot să o fac”, apoi acesta l-a întrebat „nu poți sau nu vrei?”, minorul răspunzând într-un mod mai timid că „nu pot și nici nu vreau”, conform informațiilor furnizate de procurori.

 

„Preotul a revenit cu mâna la penisul minorului, a tot insistat, acesta s-a tot tras în spate și lateral, unde simțea că are spațiu, după care preotul l-a întrebat dacă s-a masturbat vreodată, minorul răspunzând că da. Apoi preotul a zis că ceea ce vrea să îi facă este exact ca o masturbare, mai spunând că îi dă și suma de 300 lei pe lângă ceea ce îl va lăsa să îi facă”, au reținut procurorii în rechizitoriul.

După ce a văzut că băiatul nu vrea să accepte, preotul Silaghi s-a oferit să îl ducă la centru, dar acesta a refuzat, afirmând că este așteptat de niște prieteni. Înainte de a părăsi locul, preotul l-a oprit și i-a oferit 100 de lei.

 

Când a iești din biserică, baiatul a fugit către căsuța DGASPC și le-a povestit educatoarelor ce s-a întâmplat. Atât educatoarele, cât și șefa centrului nu l-au crezut pe băiat și i-au sugerat să nu sune la poliție, pentru a nu ajunge în presă această situație.

 

Preotul a negat acuzațiile

La audieri, acestea au negat că ar fi știut despre episodul din 2023. Polițiștii au inițiat un dosar penal pentru agresiune sexuală și au inițiat investigații amănunțite. Cei doi minori au fost supuși unei evaluări psihologice, iar rezultatele au confirmat prezența caracteristicilor victimelor abuzului sexual.

Preotul Silaghi, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, a contestat ancheta, susținând că au existat vicii de procedură și că i s-a încălcat dreptul la apărare. Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Satu Mare a decis pe 10 aprilie că procesul poate să înceapă. Motivul invocat a fost că ancheta întreagă a fost minuțioasă, având în vedere că victimele erau instituționalizate și mărturiile lor erau inițial puse sub semnul întrebării în privința credibilității lor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *