Un sfert din populaţia din Fâșia Gaza este la un pas de foamete, avertizează ONU. Camioanele cu ajutoare sunt jefuite

Un sfert din populaţia din Fâșia Gaza este la un pas de foamete, avertizează ONU. Camioanele cu ajutoare sunt jefuite

Întreaga populație din Fâșia Gaza are nevoie disperată de alimente, iar cel puțin un sfert dintre locuitorii enclavei – 576.000 de persoane – este la un pas de foamete, au declarat marți, 27 februarie, oficiali ai ONU, citați de Associated Press.

În aceste condiții, camioanele cu ajutoare ajung să fie atacate, jefuite sau luate cu asalt de oamenii înfometați, spun reprezentanții ONU, care descriu o imagine dezastruoasă a celor 2,3 milioane de persoane care trăiesc în Fâșia Gaza.

Ordinea civilă se prăbușește în special în nordul teritoriului, unde resursele de alimentele și alte provizii umanitare sunt foarte puține.

În plus, coordonatorul umanitar al ONU, Ramesh Ramasingham, a declarat în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite că „există toate riscurile ca situația să se deterioreze și mai mult”.

„Malnutriție acută și epuizare” în rândul copiilor mici

Oficialul a precizat că, pe lângă faptul că un sfert din populația din Gaza este aproape de foamete, unu din șase copii cu vârsta sub doi ani din nordul Fâșiei suferă de „malnutriție acută și epuizare”.

La rândul său, Carl Skau, director executiv adjunct al Programului Alimentar Mondial (PAM), a atras atenția asupra faptului că acesta este „cel mai grav nivel de malnutriție infantilă din lume”, iar „dacă nu se schimbă nimic, o foamete este iminentă în nordul Gaza”.

Skau a precizat că pe 18 februarie au fost reluate livrările de alimente pentru prima dată după trei săptămâni, dar convoaiele s-au confruntat cu întârzieri la punctele de control, cu focuri de armă și alte violențe, precum și cu jafuri.

„La destinație, au fost copleșiți de oameni disperați de foame. (…) Prăbușirea ordinii civile, determinată de pură disperare, împiedică distribuirea în siguranță a ajutoarelor – iar noi avem datoria de a ne proteja personalul”, a adăugat reprezentantul PAM.

Prin urmare, PAM a suspendat livrările de ajutoare în nordul enclavei până când vor fi create condițiile necesare pentru a asigura securitatea personalului și a persoanelor care primesc asistență.

Terenuri agricole, sere și brutării distruse

În același timp, Maurizio Martina, directorul general adjunct al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), a vorbit despre distrugerile suferite de terenurile agricole, de serele, de brutăriile și de sistemele de irigații, care sunt esențiale pentru a produce, procesa și distribui alimente.

Instituită pe 9 octombrie, „blocada consolidată a guvernului Israelului a inclus oprirea sau restricționarea aprovizionării cu alimente, electricitate și combustibil, precum și a bunurilor comerciale”, ceea ce a afectat întregul lanț de aprovizionare cu alimente în diferite moduri, a precizat Martina.

El a explicat astfel că restricțiile severe asupra livrărilor de combustibil blochează aprovizionarea cu apă și funcționarea instalațiilor de desalinizare, iar lipsa combustibilului a afectat producția și livrarea de alimente și de energie electrică și a împiedicat serios capacitatea brutăriilor de a produce pâine.

De asemenea, Maurizio Martina a precizat că, în urma atacurilor, au fost distruse multe adăposturi pentru animale și ferme de ovine, peste un sfert din fântânile de apă și 339 de hectare de sere.

În același timp, războiul a afectat puternic și recolta de măsline și citrice, o sursă-cheie de bani pentru palestinieni.

Precizările Israelului

Adjunctul ambasadorului Israelului la ONU, Brett Miller, a declarat că după atacurile Hamas din 7 octombrie, Israelul a facilitat livrarea a 254.000 de tone de ajutor umanitar, inclusiv 165.000 de tone de alimente în Fâșia Gaza.

„Nu există absolut nicio limită – și repet, nu există nicio limită – pentru cantitatea de ajutor umanitar care poate fi trimisă către populația civilă din Gaza”, a afirmat el.

Totodată, Miller a acuzat ONU că refuză să livreze ajutoare în nordul Gaza și că unii oficiali ai organizației încearcă să arunce vina asupra Israelului.

În replică, reprezentanții ONU, PAM și FAO afirmă că primul pas pentru a elimina amenințarea iminentă a foametei este o încetare a focului, astfel încât angajații organizațiilor umanitare să poată intra în Gaza.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *