Un Start-up românesc își propune să revoluționeze lumea fotbalului

Un Start-up românesc își propune să revoluționeze lumea fotbalului

Fotbalul, cel mai popular sport, are peste 4 miliarde de fani în întreaga lume. Din 4 miliarde de oameni, doar câțiva pot deține și decide soarta sportului-rege.

Nordensa este start-up-ul internațional cu sediul în Cluj Napoca care pentru prima dată în istorie, platforma oferă iubitorilor de fotbal posibilitatea de a se implica direct, susținând pe bune, nu doar din tribune, tinerii jucători talentați, ajutându-i să semneze un contract profesionist cu un club european. În schimbul susținerii lor, suporterii vor avea dreptul să primească și să împartă între ei până la 8% din salariul jucătorului susținut timp de 5 ani, precum și alte avantaje.

¨Strategia celor care au o voce în fotbal este îndreptată în direcția „fan engagement”, fără să ofere suporterilor ceva palpabil. De aceea să auzi vorbindu-se despre „fan ownership” în fotbal este ca o gură de aer proaspăt într-un mediu de obicei foarte conservator.¨ a declarat Adrian Docea, CEO-ul companiei.

Nordensa inovează în universul fotbalului pe trei paliere principale:

1. Nordensa ajută tinerii talentați să-și construiască o carieră în fotbal

Oricine dorește să ajungă în vârful piramidei fotbalistice trebuie să treacă prin ani de antrenament și sacrificii, care inevitabil presupun costuri financiare substanțiale. Pentru un tânăr dintr-o familie cu resurse financiare limitate, adesea pragul majoratului vine cu presiunea abandonării sportului pentru a-și asigura un loc de muncă și a susține financiar familia. Nordensa schimbă această situație oferindu-le acestor tineri oportunitatea de a-și păstra visul viu și de a da probe și trialuri, pentru a obține un contract cu un club european.

2. Nordensa ajută cluburile să monitorizeze și să atragă tinerele talente

Majoritatea cluburilor de fotbal nu au un departament de scouting, cel mai probabil nu au nici măcar un singur scout și nici resurse să testeze cât e nevoie toți tinerii talentați care ar merita o șansă. Aici intervine Nordensa, prin intermediul echipei sale de profesioniști, cu o experiență combinată de decenii în cluburi de top din Premier League sau Bundesliga. Aceștia înțeleg nevoile cluburilor și se dedică descoperirii de jucători tineri și ambițioși care să corespundă exact acestor cerințe, nu sportivi demotivați sau la final de carieră.

3. Nordensa ajută suporterii să aibă mai mult de un cuvânt de spus în fotbal

Toate deciziile importante din fotbal sunt luate de o mână de oameni extrem de bogați. 4 miliarde de suporteri care susțin acest fenomen cumpărând bilete, abonamente, tricouri sau alte produse asociate fotbalului, nu au drept de opinie. Acum, însă, Nordensa le oferă acestora șansa de a fi coautori în poveștile de succes ale tinerilor fotbaliști talentați, de a trăi din plin ascensiunea lor și de a câștiga alături de următoarele stele ale fotbalului.

Momentan aplicația este disponibilă doar pentru utilizatorii de iPhone, dar în curând va putea fi instalată și din Google Play sau accesată în versiunea ei web. Descoperă mai multe despre Nordensa, tinerii jucători talentați de pe platformă sau cluburile partenere unde aceștia ar putea ajunge pe nordensa.com sau instalează-ți aplicația pe telefon!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *