Unei deputate USR i-a fost tăiat microfonul la audieri, în timp ce o întreba pe Firea despre cazurile publice de acuzații de hărțuire din PSD

Gabriela Firea a obținut miercuri, 14 iunie, un aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate din Parlament pentru funcția de ministru al familiei. Audierea sa a fost marcată de un moment tensionat: deputatei USR Oana Țoiu i-a fost tăiat microfonul când adresa o întrebare legată de cazurile publice în care doi politicieni PSD au fost acuzați de hărțuire.

Referirea era făcută la cazul europarlamentarul Mihai Tudose, acuzat de hărțuire de o fostă asistentă, caz prezentat de Europa Liberă. Mihai Tudose a negat toate acuzațiile care i-au fost aduse și a precizat că a concediat-o pe asistenta sa. Al doilea caz este cel al lui Marius Budăi, despre care Libertatea a dezvăluit că a sunat, în august 2022, o colegă deputat la două noaptea pentru a-i face propuneri indecente.

Parlamentarii din Opoziție au vrut să afle, în acest context, care este poziția Gabrielei Firea în legătură cu cele două situații.

„E foarte important să clarificăm asta. Partidul dumneavoastră, PSD, are în acest moment cel puțin două cazuri de notorietate publică de acuze privind hărțuirea. Domnul Mihai Tudose, care a fost acuzat de hărțuire….”, a încercat să întrebe Oana Țoiu, deputată USR.

Aceasta a fost întreruptă rapid de social-democratul Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.

„Vă rog frumos, haideți că… Lucrurile astea nu sunt dovedite, sunt doar speculații la nivel de presă și nu suntem aici la cancan tv”, a afirmat Solomon.

„Domnule Solomon, acuzațiile de hărțuire la locul de muncă nu sunt cancan”, a continuat Oana Țoiu, în timp ce președintele de ședință i-a tăiat microfonul. Deputata USR nu a reușit să-și termine întrebarea.

„Presupun că doamna președintă Țoiu dorea să întrebe care este poziția doamnei ministru raportat la acest tip de cazuri, cum se poziționează public”, a reluat întrebarea deputatul USR Cristian Brian.

Gabriela Firea nu a oferit vreun răspuns la întrebările legate de cazurile menționate.

Momentul poate fi urmărit în videoclipul de mai jos, începând de la minutul 26.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *