Victor Ilie (USR), despre sondajul care plasează Dreapta Unită la doar 7% de PSD-PNL: Au făcut praf economia, și-au bătut joc de buzunarele românilor. E normal să scadă în preferințele electoratului (VIDEO)

Victor Ilie (USR), despre sondajul care plasează Dreapta Unită la doar 7% de PSD-PNL: Au făcut praf economia, și-au bătut joc de buzunarele românilor. E normal să scadă în preferințele electoratului (VIDEO)

Deputatul USR Victor Ilie a comendat sondajul care plasează Dreapta Unită la doar 7% de PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, joi, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și i-a acuzat pe social-democrați și pe liberali că „au făcut praf economia, și-au bătut joc de buzunarele românilor, au băgat mâna în buzunarele lor cu taxe noi, au alimentat inflația, cheltuind iresponsabil pe salarii, pe contracte umflate”.

 

Victor Ilie (USR), pe B1 TV: PSD și PNL au făcut praf economia, și-au bătut joc de buzunarele românilor

 

Întrebat despre rezultatele sondajului AtlasIntel, deputatul USR a spus: „Este o tendință normală. PSD și PNL au făcut praf economia, și-au bătut joc de buzunarele românilor, au băgat mâna în buzunarele lor cu taxe noi, au alimentat inflația, cheltuind iresponsabil pe salarii, pe contracte umflate, și avem portbagajele, celebrele portbagaje pline cu bani, avem Lamborghini și alte mașini de sute de mii de euro la Iulian Dumitrescu de la Prahova, de la PNL”.

 

Victor Ilie: E normal ca PSD și PNL să scadă în sondaje

 

„E normal ca PSD și PNL să scadă în sondaje. E normal ca, după ce au promis că scapă unii de alții, PNL că ne scapă de PSD, PSD că ne scapă de Băsescu, acum fostul PD-L al lui Băsescu e în PNL, deci e normal ca această construcție, care are o singură menire, și aceea de a stăpâni ca un jupân România pe următorii 10 ani, să scadă în preferințele electoratului. N-are cum altfel, adică efectiv și-au bătut joc de țara asta, și-au văzut doar de propriile interese și e normal să scadă. Sper eu să scadă și mai mult până în 9 iunie”, a continuat Victor Ilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *