(VIDEO) Istanbul, stare de asediu. Oamenii lui Erdogan s-au dezlănţuit

RMAG news

Poliția din Turcia a folosit spray cu piper și gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii pe fondul unui miting interzis de Ziua Muncii de la Istanbul, conform unor imagini si informaţii postate pe reţeaua X.

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi.

Primele altercaţii au apărut în timp ce manifestanţii încercau să forţeze barajele de poliţie pentru a ajunge în emblematica Piaţă Taksim, epicentrul contestărilor în metropola turcă.

Istanbulul a fost plasat în stare de asediu de către forţele de ordine care au blocat centrul oraşului, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Mai mult de 42.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi, a prevenit marţi ministrul de interne Ali Yerlikaya, denunţând în avans ‘organizaţiile teroriste (care vor) să facă din 1 Mai un teren de acţiune şi de propagandă’.

De pe malurile Bosforului până la peninsula istorică Sultanhamet şi palatul Topkapî, bariere metalice barează orice trecere, iar transportul în comun – inclusiv traversările cu feriboturile – este oprit.

La începutul dimineţii, în timp ce manifestanţii se strângeau în cartierul Beşiktaş pentru a sărbători 1 Mai, au izbucnit ciocniri cu poliţiştii, iar câteva zeci de persoane au fost conduse spre dubele poliţiei.

O altă adunare, convocată în faţa primăriei de primarul Ekrem Imamoglu – recent reales – şi de partidul său CHP, a fost şi ea împiedicată să avanseze.

Vorbind alături de primar, preşedintele CHP, principalul partid de opoziţie, a declarat că ‘ne vom continua eforturile până când Piaţa Taksim va fi liberă’.

‘Taksim le aparţine muncitorilor’, a declarat el. ‘Aceşti muncitori nu sunt inamicii voştri. Singura noastră dorinţă este ca această zi să fie celebrată ca o sărbătoare. Nu dorim conflict’, li s-a adresat el poliţiştilor.

Adunările nu mai sunt autorizate în Piaţa Taksim, devenită epicentrul contestării puterii lui Recep Tayyip Erdogan după valul de proteste din 2013. Cu toate acestea, organizaţii sindicale şi politice îşi cheamă cu regularitate membrii să se adune în acest loc.

Marţi seară, preşedintele Erdogan a denunţat ‘organizaţiile teroriste care vor să facă din 1 Mai un instrument de propagandă’, şi a avertizat sindicatele şi partidele în legătură cu ‘orice acţiune care ar strica atmosfera de 1 Mai’.

BREAKING: Turkey’s police use pepper spray, tear gas to disperse protesters amid banned Labour Day rally in Istanbul

pic.twitter.com/vcWaqGehBq

— Insider Paper (@TheInsiderPaper) May 1, 2024

The situation at the #MayDay demonstration in #Istanbul, #Türkiye.
What went wrong in democratic countries?
Maybe the boomerang flew off from Russia, Belarus and China? pic.twitter.com/qfxrweP5Z2

— StellaMoscow (@SgforgoodStella) May 1, 2024

In Istanbul, the May Day demonstration turned into clashes with the police

The police used rubber bullets and tear gas, as well as water cannons.

The conflict occurred because the governor of Istanbul did not allow May 1 to be celebrated in Taksim Square, but the demonstrators… pic.twitter.com/uv1Qp1UmYS

— NEXTA (@nexta_tv) May 1, 2024

The post (VIDEO) Istanbul, stare de asediu. Oamenii lui Erdogan s-au dezlănţuit appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *