Zarug, la un pas să își dea demisia de la Antena 1. Ce l-a scos din sărite la „Te cunosc de undeva!”: „Îmi venea să plâng”

Zarug, la un pas să își dea demisia de la Antena 1. Ce l-a scos din sărite la „Te cunosc de undeva!”: „Îmi venea să plâng”

Eliza Natanticu și Zarug au fost provocaţi de un artist coreean la „Te cunosc de undeva!”. S-au pregătit intens pentru momentul din această seară, iar Zarug a fost chiar la un pas să își dea demisia de la Antena 1.

Cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată în această seară, de la 20:00, la Antena 1, le aduce telespectatorilor o nouă serie de transformări spectaculoase şi momente artistice de excepţie, dar şi multe faze amuzante, ale căror protagonişti sunt cele 8 cupluri de vedete concurente.

Ironia ruletei au simţit-o din plin echipa formată din Eliza şi Zarug, cei cărora săptămâna aceasta le-a jucat feste şi le-a adus un personaj incredibil de dificil – PSY. Nu doar coregrafia extrem de complexă le-a dat mari bătăi de cap, ci şi limba coreeană, în care artistul cântă.

„Doamne, ce sincroane, nu m-aş băga la aşa ceva!”, a exclamat Ilona Brezoianu, colega lui Florin Ristei, atunci când a aflat ce vor interpreta colegii lor. La rândul lui, Zarug a spus: „Îmi venea să plâng şi în acelaşi timp să îmi dau demisia! Fiecare cuvânt are alt gest în coregrafie. Eu am vrut să nu mai vin. Am încercat de 459.000 de ori, am cerut şi extra timp la coregrafie, căci ne-am dat seama că orice nouă repetiţie ajuta. Păcat că n-am avut 6 luni ca să îmi iasă ca în videoclip”.

Nu doar coregrafia, ci şi limba coreeană le-a dat mari bătăi de cap: „La primul canto am făcut umbră pământului degeaba!”, în vreme ce Zarug a spus: „Am scos instrumentalul de pe piesă, ca să ne dăm seama ce pronunță!”. 

Zarug

Zarug

Cum s-au descurcat cei doi cu momentul pe care juraţii „Te cunosc de undeva!” l-au savurat încă de la primele acorduri ale piesei, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, în această seară, de la 20.00, la Antena 1. 

Eliza Natanticu și Zarug, duo surprinzător pe scena transforming show-ului „Te cunosc de undeva!” sezonul 20, de la Antena 1

Sezonul 20 „Te cunosc de undeva!”, un sezon cu energie la puterea #20, dezvăluie o echipă pe cât de surprinzătoare, pe atât de bine închegată și de determinată, formată din Eliza Natanticu şi Zarug: „Mă bucur foarte tare că am descoperit un coleg de scenă excepțional, extrem de talentat. Dacă înainte doar îmi imaginam că aşa este, acum m-am și convins că este cel mai bun partener de scenă pe care îl puteam avea. Ne înțelegem foarte bine și avem o chimie puternică, ba chiar gândim la fel: atunci când ruleta ne surprinde cu câte un personaj care ne place, cu mult potențial, ne dăm toată silința să ne iasă perfect și să oferim tot ce avem mai bun, iar atunci când simțim că personajele nu ne reprezintă deloc, ori credem noi că nu au capacitatea de a ne pune în valoare și de a ne aduce multe puncte, parcă nu avem același zvâc, niciunul dintre noi – cam atât de mare este compatibilitatea dintre noi”. 

Dacă la capitolul mici ghinioane, Eliza a fost mai norocoasă până acum, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Zarug: „Dacă eu am reuşit până acum să mă ţin tare, partenerul meu nu a fost la fel de norocos şi, la un moment dat, a aluncat chiar în timpul unei gale live. Dar, ca un războinic ce este, a continuat să-și ducă rolul până la capăt!”, a mai povestit Eliza. 

La rândul lui, Zarug dezvăluie: „Ne-am propus să transformăm acest sezon într-unul al aventurilor și al premierelor și, totodată, să distrugem câteva nişte limitări personale şi psihologice, care, în cazul meu, s-au dovedit a fi și fizice. Spun asta pentru că, încă din primul episod, m-am ales cu o trântă pe scenă”, a mărturisit el, amuzat.  

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *