Anunțul făcut despre „Românii au talent”, sezonul 14. Smiley: „Dacă știți pe cineva talentat, trebuie să-l demascăm”

Anunțul făcut despre „Românii au talent”, sezonul 14. Smiley: „Dacă știți pe cineva talentat, trebuie să-l demascăm”

„Românii au talent” ajunge la sezonul 14. Preselecțiile vor începe atât în București, cât și în mai multe orașe din țară. „Înscrierile sunt în toi”, a dezvăluit Smiley, prezentatorul emisiunii de la Pro TV.

Sezonul 13 „Românii au talent” s-a încheiat cu victoria lui Rareș Prisacariu, puștiul care a cucerit întreaga țară. „Sunt foarte emoționat că am putut să dau o impresie bună și oamenii m-au votat. Nu mă așteptam să câștig. Am avut multe emoții și cred că am transmis. I-aș sfătui pe toți să vină la Românii au talent pentru că știu că toți au un har”, spunea acesta când a ridicat trofeul deasupra capului.

În luna septembrie, echipa de producție va merge prin țara în căutarea curajoșilor care vor să fie cunoscuți de cei de acasă: 10 septembrie, Iași (Hotel Unirea) și 17 septembrie, Cluj (Hotel Golden Tulip Ana Dome). Pe 23 și 24 septembrie, la Hotel World Trade Center, în București va fi ultima oprire și ultima șansă pentru cei mai talentați să facă parte din distribuția celui de-al 14-lea sezon.

Cei mai iubiți prezentatori așteaptă cu entuziasm începerea filmărilor și îi încurajează pe toți să se înscrie!. „Abia așteptăm să vedem cum va fi sezonul 14. Înscrierile sunt în toi, dacă știți pe cineva talentat, trebuie să-l demascăm. Vă așteptăm cu mare drag”, spune Smiley.

„Pentru că toți suntem talentați, ne pricepem la ceva, îi rog pe cei care și-au descoperit talentul, să se înscrie în acest sezon. Haideți să ne cunoaștem, să ne bucurăm cu toții”, adaugă Pavel Bartoș.

Ce face în vacanță Rareș Prisacariu, câștigătorul „Românii au talent” 2023

Imediat după ce a încheiat anul școlar, Rareș Prisacariu și părinții lui au vizitat mai multe destinații inedite în România. Au fost la Cheile Bicazului, la Iași, la Piatra Neamț și în alte locații unde băiețelul a ținut neapărat să facă poze, ca să le arate și prietenilor și fanilor lui de pe rețelele de socializare.

Apoi, pentru el a urmat primul zbor cu avionul în Germania, la Munchen. Acolo, Rareș Prisacariu a mers la Legoland.

Ulterior, la revenirea în România, Rareș Prisacariu a fost invitat la un festival de la Iași, unde a urcat pe scenă chiar alături de Dan Negru. „Așa a fost la INIMO, la Iași, alături de părintele Dan Damaschin, oameni minunați, un public extraordinar și vă mulțumesc tuturor pentru primire și dragoste! Vă iubesc și eu, din toată inima!”.

Cine e Rareș Prisacariu, câștigătorul „Românii au talent” 2023

Rareș Prisacariu e pasionat de citit și de recitat. „Mă numesc Rareș Prisacariu, am împlinit 7 ani și vin din leagănul culturii, de la Botoșani. Și vă invit pe toți cu mare drag la Botoșani, pe meleagurile sfinte ale lui Mihai Eminescu, la Ipotești. Până acum cred că am citit vreo 200 de cărți”, s-a prezentat micuțul în preselecțiile emisiunii „Românii au talent”.

Și a continuat: „Am citit de mic și am învățat cât de important este cititul, pentru că cititul te face din ce în ce mai înțelept. Autorul meu preferat e Mihai Eminescu. L-am descoperit prin genialitatea lui, prin poeziile lui, prin operele lui de artă. (…) La «Românii au talent» nici nu visam să vin, mama m-a înscris și când am auzit seara că o să trec mai departe m-au trecut toți fiorii mei. Când o să văd atâta lume, juriul, o să mi se urce sângele la cap de bucurie”, a declarat Rareș, care a prezentat mai multe monologuri în emisiunea de la PRO TV.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *