Anunțul MAE după cu cutremurul din Maroc soldat cu sute de victime. S-au cerut informații despre un grup de români

Anunțul MAE după cu cutremurul din Maroc soldat cu sute de victime. S-au cerut informații despre un grup de români

Ministerul afacerilor externe (MAE) a transmis, sâmbătă, că după cutremurul care a afectat Marocul nu a primit cereri de asistenţă consulară, având doar o solicitare de informaţii cu privire la situaţia unui grup de cetăţeni români, informează News.ro.

„Ca urmare a acestei solicitări, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri pentru verificarea situaţiei şi au comunicat familiei că persoanele în cauză sunt în siguranţă”, a transmis MAE.

Misiunea diplomatică anunță că este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, dacă situaţia o va impune.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93 şi +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +212 67 99 77 751.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de compasiune după cutremurul devastator din Maroc.

„Întristat de dezastrul care a avut loc aseară în Maroc. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care şi-au pierdut viaţa în această tragedie. Dorim însănătoşire grabnică răniţilor”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că autorităţile române sunt în strânsă legătură cu cele marocane şi sunt pregătite să ofere asistenţă.

„În urma cutremurului devastator din Maroc, autorităţile române sunt în legătură strânsă cu autorităţile marocane şi sunt pregătite să ofere asistenţă. Gândurile mele se îndreaptă către victimele şi familiile îndoliate şi către salvatorii curajoşi care lucrează împotriva cronometrului”, a transmis Marcel Ciolacu.

Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,8 a lovit Marocului, făcând cel puțin 632 de victime, potrivit televiziunii publice.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *