Audieri maraton în dosarul unor rechini imobiliari din Ploiești. Avocatul-șef al orașului, dus la audieri – SURSE

Audieri maraton în dosarul unor rechini imobiliari din Ploiești. Avocatul-șef al orașului, dus la audieri – SURSE

Oamenii legii au făcut 10 percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa, cât și în Bucureşti, la sediul unor instituţii publice şi la domiciliile unor funcţionari publici şi persone fizice, fiind puse în executare nouă mandate de aducere.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre persoanele duse la audieri se află şi arhitectul-şef al municipiului Ploieşti.

 

“În fapt, în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti a edificat un imobil cu destinaţia de locuinţe colective în municipiul Ploieşti, fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi documentaţiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, cu sprijinul unor funcţionari publici din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul urbanismului şi cadastrului au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepţia lucrărilor de construcţie şi pe care dezvoltatorul le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară”, spun anchetatorii.

 

De asemenea, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni şi contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deşi acestea erau construite şi intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro, arată sursa citată.

 

“În urma cercetărilor declanşate, în anul 2023, reprezentanţii autorităţilor locale au dispus aducerea construcţiei la forma autorizată, respectiv desfiinţarea celor 30 apartamente edificate ilegal”, precizează PCA.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări:

• faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la fals intelectual, infracţiunea de uz de fals, 2 infracţiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale), fals în declaraţii, 8 infracţiuni de înşelăciune;

• faţă de 4 funcţionari publici pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune;

• faţă de 2 funcţionari pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune;

• faţă de alte persone pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual şi complicitate la înşelăciune.

 

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre persoanele duse la audieri se află şi arhitectul-şef al municipiului Ploieşti.

În acest dosar au mai fost efectuate o serie de percheziţii anul trecut, arhitectul-şef al Ploieştiului, Veronica Rădună, declarând, la acel moment, că dezvoltatorul imobiliar ar fi realizat zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire.

Potrivit sursei citate, autorizaţia iniţială a fost emisă pentru realizarea, în zona de sud a municipiului Ploieşti, a unui imobil de birouri cu regimul de înălţime P+8. Ulterior, în 2020, dezvoltatorul a cerut modificarea autorizaţiei iniţiale, cu nivelul cotei de fundare şi cu modificarea înălţimii interioare a nivelelor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *