Bergodi a fost demis Rapid. Italianul a prins banca giuleștenilor doar 37 de meciuri, în ultimul mandat

Bergodi a fost demis Rapid. Italianul a prins banca giuleștenilor doar 37 de meciuri, în ultimul mandat

Giuleștenii au ajuns la patru eșecuri consecutive în primele patru partide din play-off, iar acționarii echipei au decis faptul că este nevoie de un șoc la echipă. Cele două părți se vor despărți în condiții amiabile.

Comunicarea oficială a echipei Rapid

„FC Rapid s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziția a cincea, la un singur punct în fața lui Sepsi OSK, ultima din Play-Off.

În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la începutul sezonului, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri și 9 înfrângeri.De asemenea, în Giulești nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, și Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi.Le mulțumim celor trei pentru momentele frumoase și le urăm mult succes în continuare!Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonț, alături de Adrian Iencsi și Ciprian Niță”, se arată în comunicatul de la Rapid. 

Bergodi – palmaresul celui de-al treilea mandat în Giulești

Bergodi încheie al treilea mandat la Rapid. A mai pregătit-o în perioadele iulie – octombrie 2007 și aprilie – iunie 2015. A fost recomandat de Adrian Mutu ca succesor și a avut obiectiv, pentru acest sezon, clasarea pe locurile 1-3. Lasă echipa pe 5, după ce a adus-o pe locul 2, la startul play-off-ului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *