Două femei, mamă şi fiică, salvate din apele râului Mureş

Două femei, mamă şi fiică, salvate din apele râului Mureş

Cele două au fost transportate de urgenţă la spital. Una dintre femei a fost resuscitată de medici, aceasta revenindu-şi în urma manevrelor.

Pompierii din Arad au intervenit cu o autospecială de intervenţie care are în dotare o barcă şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, după ce au fost anunţaţi că sunt două persoane posibil înecate în râul Mureş, în apropierea clubului Voinţa. ”La sosirea echipajelor de intervenţie a fost identificată o persoană de sex feminin, în stare de inconştienţă, în apropierea malului, fiind scoasă din apă de către cetăţeni. Echipajul medical a început manevrele de resuscitare, iar în urma acestora victima prezintă semne vitale”, a transmis, vineri seară, ISU Arad.  Cea de-a doua persoană a fost identificată pe malul apei, fiind conştientă şi cooperantă.  ”Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare. Cazul a rămas în atenţia organelor abilitate pentru cercetări şi stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis ISU Arad. Potrivit salvatorilor, cele două femei sunt mamă şi fiică, de 78, respectiv 52 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *