Dumitru Coarnă s-a înscris în AUR, după ce a fost exclus din PSD

Dumitru Coarnă s-a înscris în AUR, după ce a fost exclus din PSD

“De azi, 19 iunie, reprezint grupul parlamentar AUR în Camera Deputaţilor”, a spus Coarnă în plenul forului legislativ, potrivit Agerpres.

Dumitru Coarnă, deputat de Călăraşi ales pe listele parlamentare ale PSD, a fost exclus din formațiunea politică după ce a făcut parte dintr-un grup de patru parlamentari care s-au întâlnit cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Valery Kuzmin, pe tema „Memoriului privind Neutralitatea României, Pacea de la Bucureşti”. Din delegaţie au mai făcut parte senatoarea Diana Şoşoacă şi deputaţii Mihai Lasca şi Francisc Tobă.

Preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a spus ulterior că va propune excluderea sa, subliniind că PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO şi care condamnă ferm agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei.

Pe 4 mai, Alfred Simonis a anunțat că Dumitru Coarnă nu mai face parte parte din grupul parlamentar al PSD şi va activa ca parlamentar neafiliat.

Întrebat de News.ro despre motivul audienţei pe care a avut-o împreună cu alţi trei parlamentari la ambasadorul rus Valery Kuzmin, deputatul Dumitru Coarnă a explicat că a fost „folosită diplomaţia”, iar mesajul era de a încerca să fie evitat un război.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *