Epavă romană veche de 2.000 de ani, descoperită în largul coastelor Italiei. Ce s-a găsit la bordul ei

Epavă romană veche de 2.000 de ani, descoperită în largul coastelor Italiei. Ce s-a găsit la bordul ei

Epava unei navei romane de acum mai bine de 2.000 de ani a fost găsită în largul portului Civitavecchia, la aproximativ 80 km nord-vest de Roma, relatează BBC.

Cu o lungime estimată la peste 20 de metri, epava a fost descoperită pe un fund de nisip, la 160 de metri sub nivelul mării.

Nava datează din secolul I sau II î.Hr. și a fost găsită încărcată cu sute de amfore, un tip de borcan de teracotă roman. Ceramica este, în cea mai mare parte, intactă, a precizat vineri, 28 iulie, echipa de artă a poliției carabinierilor, într-un comunicat.

„Descoperirea excepțională este un exemplu important de naufragiu al unei nave romane care a înfruntat pericolele mării în încercarea de a ajunge pe coastă și este o mărturie a vechilor rute comerciale maritime”, au declarat carabinierii.

Echipa de artă a poliției, care se ocupă de protejarea patrimoniului cultural neprețuit al Italiei, a declarat că relicva a fost găsită și filmată cu ajutorul unui robot operat de la distanță.

Autoritățile italiene nu au precizat dacă experții vor încerca acum să recupereze nava ori încărcătura sa de pe fundul mării.

Nu se știe la ce ar fi fost folosite borcanele romane aflate la bord, dar de obicei, amforele erau utilizate pentru a transporta bunuri, cum ar fi uleiul, vinul sau sosul de pește. Astfel de artefacte se găsesc pe scară largă în întreaga lume antică din estul Mediteranei.

Descoperirea de nave naufragiate nu este neobișnuită. În 2018, o navă comercială grecească datând de peste 2.400 de ani a fost găsită întinsă pe o parte în largul coastei bulgare și a fost salutată oficial ca fiind cea mai veche epavă intactă cunoscută din lume.

Tot în 2018, în Marea Egee au fost descoperite zeci de epave care datează din epocile greacă, romană și bizantină, notează BBC.

Foto: La Tutela del Patrimonio Culturale

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *