Fosta soție a lui Răzvan Simion a absolvit Facultatea de Psihologie la Timișoara. Ce notă a luat și ce planuri are: „N-a fost ușor”

Fosta soție a lui Răzvan Simion a absolvit Facultatea de Psihologie la Timișoara. Diana Simion Biță s-a lăudat cu reușita ei pe rețelele de socializare, a recunoscut că în cei trei ani de studiu nu i-a fost ușor și le-a mulțumit celor care au susținut-o.

Diana Simion Biță locuiește la Timișoara alături de băiatul ei și al prezentatorului de televiziune, căci Ianca, fiica lor, s-a mutat la București. Fosta soție a lui Răzvan Simion și-a și refăcut viața, s-a recăsătorit în anul 2021 cu Radu Biță.

Diana Simion Biță: „Am muncit enorm în acești trei ani, dar am și crescut pe măsură”

În ceea ce privește cariera ei, Diana Biță a atras atenția acum cu un mesaj postat pe rețelele de socializare. A dezvăluit că a absolvit Facultatea de Psihologie din Timișoara cu media 9.90. A mulțumit familiei care a susținut-o, dar și profesorilor care au ghidat-o pe acest drum.

„Cel mai frumos cadou de ziua mea pe care mi l-am oferit vreodată este absolvirea facultății de psihologie cu media 9,90. Astăzi, una dintre dorințele care m-au însoțit constant de-a lungul vieții mele, cum te însoțește prin viață un bun prieten, pe care îl simți lângă ține chiar și atunci când nu este acolo, a devenit realitate.

Am muncit enorm în acești trei ani, dar am și crescut pe măsură, și sunt mândră nu numai pentru realizările mele, ci și pentru că pot spune asta fără să mă simt ridicol, cum m-aș fi simțit în trecut. Am întâlnit pe acest drum profesori și mentori extraordinari, de la care am învățat și învăț enorm, și nu pot decât să le mulțumesc cu recunoștință pentru tot”, a transmis ea.

„Copiii mei au avut răbdare și înțelegere pentru mama lor studentă”

ȘI a continuat, dezvăluind că acum și copiii ei trec prin două mari încercări. Băiatul a susținut examenele pentru Evaluarea Națională, iar Ianca dă Bacalaureatul. „Și cred că cele mai multe mulțumiri le merită copiii mei, care au avut răbdare și înțelegere pentru mama lor studentă, mai ales în acest an în care amândoi trec prin cele mai grele provocări, examenul de capacitate și bacalaureatul, dar și soțul meu, care este sprijinul, ancora și busola mea clipă de clipă.

N-a fost ușor, și ăsta este doar începutul acestui drum, dar aș face asta de o mie de ori fără să clipesc, dacă ar trebui s-o iau de la capăt…”, a încheiat ea.

Povestea de iubire dintre Diana Simion și Radu Biță

În noiembrie 2020, Diana Simion s-a logodit cu Radu Biță. Fosta soție a lui Răzvan Simion și afaceristul din Timișoara se cunoșteau de 20 de ani, dar au decis însă să devină un cuplu abia în 2019, iar în 2021, și-au oficializat relația.

Cei doi s-au cununat civil sâmbătă, 4 august 2021, în Timișoara. Anunțul l-a făcut chiar el, pe Facebook. „Da. Suntem o familie!”, a notat el în dreptul mai multor imagini de la eveniment. Diana Simion aparea atunci îmbrăcată într-o rochie roz, lungă, iar el purta un costum elegant, asortat cu al soției. Cei doi s-au și sărutat și și-au arătat chiar și verighetele.

„Ne cunoaștem de vreo 20 de ani, însă abia acum… Ne-am revăzut, cu ocazia unui eveniment, unde am socializat și s-a întâmplat ce se întâmplă în continuare. Sunt un om simplu, nu am averi, muncesc mult, îmi place să trăiesc liniștit. Diana mă ajută, ne susținem reciproc”, a povestit Radu Biță într-un interviu pe care l-a acordat acum câțiva ani, despre cum a început relația cu fosta soție a lui Răzvan Simion.

Răzvan Simion și Diana au divorțat în 2015, însă au rămas în relații bune de dragul copiilor lor. AU un băiat împreună, pe Tudor Simion, și pe Ianca.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *