Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 27 aprilie – 3 mai 2024

Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 27 aprilie – 3 mai 2024

Citește Horoscop săptămânal Scorpion. Previziuni pentru perioada 27 aprilie – 3 mai 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Scorpion și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Scorpion – 27 aprilie – 3 mai 2024

Între 27 și 28 aprilie, la prânz, evaluări lucide ale unor premize financiare în contextul unor plăți, datorii sau eventuale câștiguri; reașezare de priorități.

Între 28 aprilie, după ora 12:38′, și după-amiaza zilei de 30 aprilie, Scorpionii nu vor dori să-și piardă timpul cu discuții care nu duc la nici o concluzie constructivă, nu le oferă informații utile sau o abordare care să le limpezească gândurile așa că preferă să trieze drastic mesajele, apelurile și întâlnirile de la care nu așteaptă nimic bun.

În ziua de 29 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Taurului și, până pe 23 mai, va tranzita sectorul relațiilor parteneriale înlesnind împăcările, soluțiile decente, înțelegerile avantajoase, contractele cu clauze convenabile, avizele favorabile de la instituțiile cărora nativii, singuri sau alături de partenerii lor de dispută, li s-au adresat în vederea tranșării adevărului.

Între 30 aprilie, după ora 18:20′, și seara zilei de 2 mai, mici furtuni în „paharul relațiilor de familie”; acestea nu vor fi importante, nu vor privi teme esențiale dar îi vor enerva pe nativi care nu vor uita respectiva secvență. Pe 30 aprilie, planeta Marte va intra în zodia Berbecului și, până pe 9 iunie, va tranzita casa sănătății curente, intensificând toate procesele fiziologice legate de funcțiile cerebrale și ale organelor din simț localizate în zona anatomică a capului.

Se pot produce tulburări de vedere, de auz, de vorbire, de gândire, de somn. Impulsionat de Marte, Mercur poate să-i împingă pe nativi la ieșiri verbale total neproductive și deloc favorabile imaginii lor. Tot pe 30 aprilie, Pluton va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 13 octombrie, va relua aspectele de viață conturate din 2023 până în prezent, obligându-i pe Scorpioni să le dea o rezoluție finală. Între 2 mai, după ora 22:00′, și 3 mai, univers afectiv bogat, viață sentimentală intensă.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *