Mircea Radu, imagini rare alături de soția sa: „Doamna și Vagabondul”. Raluca e cu 20 de ani mai tânără decât el și este medic

Mircea Radu, imagini rare alături de soția sa: „Doamna și Vagabondul”. Raluca e cu 20 de ani mai tânără decât el și este medic

De mai bine de un deceniu, Mircea Radu și Raluca trăiesc o frumoasă și discretă poveste de dragoste. Cei doi au fost recent într-o minunată vacanță în Grecia, acolo unde au petrecut timp de neuitat alături de familie.

În anul 2013, Mircea Radu s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Raluca. Povestea lor de dragoste este una discretă, iar soția fostului prezentator de la TVR preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Chiar dacă a renunțat la televiziune, Mircea Radu este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde obișnuiește să posteze destul de des și să își țină fanii la curent cu ceea ce face.

Recent, vedeta a postat o fotografie cu soția sa, Raluca, iar fanii s-au bucurat enorm să o vadă pe femeia cu care acesta are doi copii. „Doamna și Vagabondul”, a scris Mircea la descrierea pozei.

Mircea Radu vorbește despre căsnicia cu Raluca. Ce dezvăluiri a făcut

„Mă bucur că o cunoaștem și pe frumoasa ta doamnă, că pe vagabond îl cunoaștem de mult. Seara frumoasă vă doresc și mai scoate-o și pe doamna ta în lume, Mircea dragă / Sunteți absolut adorabili! Vacanță faină! Îmi amintesc cu mare drag filmul de desene animate Doamna și vagabondul. A fost o încântare, așa cum sunteți și voi. /

După cum ești simpatizat, așa de mult s-o iubești pe doamna, că frumusețea e trecătoare și roata se mai rostogolește, așa că, fericire multă și bucurii. / Foarte drăguță soția, exact ce merita Mircea! Să fiți sănătoși, fericiți și împreună până la sfârșitul zilelor! / Sunteți tare frumoși! Sunteți o familie minunată! Așa cum spuneai tu la sfârșitul emisiunii, așa vă spun și eu acum: iubiți-vă mult! / Ne bucurăm că mai apari din când în când și cu frumoasa dv. soție. Sănătate și să aveți o viață liniștită”, sunt doar câteva dintre frumoasele comentarii lăsate de fani la postarea lui Mircea Radu.

Cu ce se ocupă soția lui Mircea Radu

Cei doi și-au unit destinele în anul 2013. Cununia civilă a avut loc în comuna Ștefănești din Botoșani. Evenimentul a avut loc în sufrageria socrilor mici. Din mariajul celor doi au rezultat doi copii, un băiat și o fetiță.

Soția lui Mircea Radu se afișează foarte rar în public, la evenimente, alături de partenerul ei de viață. Raluca este medic oncolog și este cu 20 de ani mai tânără decât partenerul ei.

Raluca este o femeie foarte atragătoare, dar cu toate acestea Mircea Radu afirma, într-o emisiune de televiziune, că între ei nu a fost dragoste la prima vedere.

„Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… Eram un bărbat experimentat şi mi-am dat seama ce merge şi ce nu”, declara prezentatorul de televiziune.

Mircea Radu s-a retras cu familia la Piatra Neamț

Fostul prezentator TV s-a retras la Piatra Neamț alături de familie și este foarte mulțumit cu viața pe care o duce acolo. Mircea Radu povestea recent că și-a găsit o activitate pe care o face cu drag.

„E prea mult spus grădinar priceput. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu pentru Impact.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *