Momentele dinaintea prăbușirii podului din Baltimore: SOS-ul lansat de echipajul navei a salvat vieți (AUDIO)

Momentele dinaintea prăbușirii podului din Baltimore: SOS-ul lansat de echipajul navei a salvat vieți (AUDIO)

După ce podul Francisc Scott Key din Baltimore, în lungime de aproape 3 kilometri, s-a prăbușit marți, 26 martie, șase persoane au fost date dispărute. Cu toate acestea, bilanțul victimelor ar fi putut însă fi mult mai mare, însă SOS-ul lansat de echipajul navei a permis blocarea rapidă a traficului pe pod.

 

Ce s-a întâmplat cu câteva momente înaintea prăbușirii podului din Baltimore

 

Înregistrările radio ale convorbirilor serviciilor de urgență, publicate de CNN, reconstituie momentele dinaintea prăbușirii uriașei structuri, scrie Hotnews.

Astfel, imediat după ce nava a transmis mesajul SOS, autoritățile s-au mobilizat pentru a opri traficul pe pod, care având în vedere că era noapte nu era foarte intens.

„Am nevoie de unul dintre voi pe partea de sud, de unul dintre voi pe partea de nord, opriți tot traficul pe Key Bridge. Se apropie o navă care tocmai și-a pierdut direcția, așa că până când o vom putea controla, trebuie să oprim tot traficul”, a transmis un oficial potrivit înregistrărilor.

Urmează raportări ale echipelor și, potrivit sursei citate de Hotnews, la aproximativ 90 de secunde podul s-a prăbușit.

„Întregul pod tocmai a căzut. (…). Întregul pod tocmai s-a prăbușit”, se aude o persoană pe înregistrări.

„Știm dacă traficul a fost oprit?”, spune o alta mai târziu.

„Nu pot ajunge în cealaltă parte, domnule. Podul este jos”, a răspuns o altă persoană.

Până în prezent nu este cunoscut de ce pe pod au mai rămas 8 lucrători care făceau reparații. Doi dintre ei au fost salvați după prăbușire, iar ceilalți șase sunt căutați în continuare.

 

SOS-ul lansat de echipajul navei a salvat vieți

 

Wes Moore, guvernatorul din Maryland a declarat că semnalul SOS transmis de nava în derivă a permis autorităților să oprească traficul pe pod.

„Suntem recunoscători că între „mayday” și prăbușirea podului am avut oficiali care au putut să oprească traficul astfel că am evitat ca mai multe mașini să fie pe pod”, a declarat guvernatorul Wes Moore, adăugând: „Acești oameni sunt eroi. Au salvat vieți noaptea trecută”, a spus el.

Potrivit oficialului, nava se îndrepta spre pod „cu o viteză foarte mare” în momentul în care a lovit pilonul.

Un raport neclasificat al Agenţiei pentru Securitate Cibernetică şi Securitate a Infrastructurii, citat de ABC News, arată că nava de containere „a pierdut propulsia” în timp ce părăsea portul Baltimore.

„Nava a notificat Departamentul de Transport din MD (MDOT) că a pierdut controlul navei şi că este posibilă o coliziune cu podul”, se arată în raport. „Nava a lovit podul provocând o prăbuşire completă”, menţionează raportul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *