Moscova cere NATO să nu mai „nege” trimiterea de militari în Ucraina, după ce un ministru polonez a lăudat țările care au trimis trupe

Moscova cere NATO să nu mai „nege” trimiterea de militari în Ucraina, după ce un ministru polonez a lăudat țările care au trimis trupe

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, atrage atenţia NATO că nu are sens să mai nege că trimite militari ai Alianţei în Ucraina, relatază agenţia TASS.

Un ministru polonez a lăudat țările care ar fi trimis trupe în Ucraina

„Nu are rost să negăm în continuare”, a comentat Zaharova pentru Izvestia o declaraţie a ministrului polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.
Ministrul polonez a declarat sâmbătă, în timpul unei conferinţe dedicate celei de-a 25-a aniversări a aderării Poloniei la NATO, că în Ucraina se află deja personal militar al NATO. În acelaşi timp, Sikorski nu a precizat la ce soldaţi şi din ce ţări se referea.

„Soldaţii din unele ţări NATO sunt deja în Ucraina. Şi aş vrea să mulţumesc ambasadorilor acelor ţări care și-au asumat acest risc. (…) Spre deosebire de unii politicieni europeni, nu voi spune despre ce ţări este vorba”, a declarat Sikorski, citat de Știrile ProTV.

El e de acord cu declaraţia preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii trupelor NATO în Ucraina. „Sunt de acord cu această iniţiativă, pentru că în opinia mea are intenţii bune. Aceasta înseamnă că preşedintele Rusiei trebuie să se gândească care va fi următorul nostru pas”, a declarat Sikorski.

Luna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că la o reuniune de la Paris – unde reprezentanţii a aproximativ 20 de ţări occidentale au discutat despre continuarea sprijinului acordat Ucrainei în conflictul cu Rusia – a fost abordat subiectul unei posibile trimiteri de trupe ale ţărilor occidentale în Ucraina.

Potrivit acestuia, participanţii nu au ajuns la un consens pe această temă, dar un astfel de scenariu nu poate fi exclus pe viitor. După conferinţă, reprezentanţii majorităţii ţărilor participante au declarat că nu intenţionează să trimită trupe în Ucraina şi cu atât mai mult se opun participării acestora la operaţiuni militare împotriva Rusiei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *