O elevă a fost ucisă și o alta rănită în urma unui atac armat comis într-un liceu din Brazilia! Identitatea atacatorului este șocantă

O elevă a fost ucisă și o alta rănită în urma unui atac armat comis într-un liceu din Brazilia! Identitatea atacatorului este șocantă

Un comunicat al guvernului regional a precizat că un fost absolvent a intrat înarmat într-un liceu din oraşul Londrina, unde se prezentase pentru a-şi “cere dosarul şcolar”, relatează AFP preluată de Agerpres.

Odată intrat, el a împuşcat două persoane. “O elevă de 16 ani a murit la faţa locului, iar o altă elevă a fost spitalizată cu răni prin împuşcare”. Nu a fost precizată nici vârsta, nici starea de sănătate a elevei rănite.

Potrivit presei locale, agresorul ar avea 21 de ani.

“Profesorul care l-a trântit la pământ pe fostul elev urmase recent un curs de formare, iar poliţia a ajuns la liceu în doar trei minute”, a subliniat guvernatorul statului Paraná, care a decretat trei zile de doliu.

Un al doilea individ, în vârstă de 21 de ani, suspectat că a colaborat la organizarea atacului, a fost arestat ulterior, a precizat guvernul din Paraná într-un comunicat.

În Brazilia au avut loc recent mai multe atacuri în şcoli.

În aprilie, patru copii cu vârste cuprinse între patru şi şapte ani au fost ucişi cu topoare într-o şcoală din Blumenau (sud).

Cel mai dramatic atac înregistrat vreodată în Brazilia a dus la moartea a 12 copii în 2011 într-o grădiniţă de la periferia oraşului Rio de Janeiro, după ce un bărbat a deschis focul, apoi s-a sinucis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *