Patriarhul Daniel, după atacul armat din Cehia: Violenţa aducătoare de moarte este tot mai prezentă în societatea contemporană

Patriarhul Daniel, după atacul armat din Cehia: Violenţa aducătoare de moarte este tot mai prezentă în societatea contemporană

“Vestea tragicului eveniment din după-amiaza zilei de joi, 21 decembrie 2023, produs la Universitatea Carolină din Praga, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 15 persoane, alte 25 persoane fiind rănite, ne-a îndurerat profund. Constatăm cu deosebită îngrijorare că violenţa aducătoare de moarte, manifestată de persoane indiferent de vârstă, este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu”, a transmis părintele Daniel.

Patriarhul a spus că “în aceste momente de tristeţe pentru poporul din Cehia, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor ucişi în acest eveniment tragic şi să dăruiască vindecare grabnică celor răniţi, iar familiilor îndoliate mângâiere, în lumina Învierii lui Hristos, Cel care a biruit moartea”. 

Joi seara, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este consternat de atacul armat din Praga de joi seară care a dus la pierderea atâtor vieţi nevinovate. 

Appalled by the shooting in #Prague today, that claimed so many innocent lives.I express my deepest condolences to the families of the victims and I wish speedy recovery to the wounded.Romania 🇷🇴 stands with the people of the Czech Republic 🇨🇿 during these difficult times.

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) December 21, 2023Mesaje de condoleanţe au fost transmise și de premierul Marcel Ciolacu și de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Sunt profund întristat de atacul armat îngrozitor care a avut loc în Praga, la Universitatea Carolină. În acest moment tragic, în numele Guvernului României, transmit sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi urez însănătoşire grabnică tuturor răniţilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu în mesajul transmis joi seară pe reţeaua X. 

Profoundly saddend by the horrific shooting in #Prague 🇨🇿 at the Charles University. In this tragic moment, on behalf of the Romanian Government, I extend my sincere condolences to the families of the victims and wish a speedy recovery to all injured.

— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) December 21, 2023„Sunt profund îndurerat de de vestea tragicului atac armat de astăzi din Praga. Cele mai sincere condoleanţe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi. Le doresc recuperare rapidă celor răniţi. Suntem solidari cu Republica Cehă în această perioadă dificilă”, a transmis și Nicolae Ciucă, joi seară, pe reţeaua X.  

Heartbroken by the devastating news of the tragic shootings in Prague today. My deepest condolences to the families who lost their loved ones.Warm wishes for a swift recovery to the injured. We stand in solidarity with the Czech Republic during this difficult time.

— Nicolae Ionel Ciucă (@NicolaeCiuca) December 21, 2023

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *